Umbra Morții (Legături De Sânge Volumul 8)

Michael îi urmări cu buzele conturul gâtului expus, accentuând ritmul pe care ea îl impusese încă de la început. Apăsându-i carnea mai tare cu buzele, se smuci înapoi, înainte să tenteze soarta, și își strecură palma pe sub părul ei, pentru a-i cuprinde ceafa. Folosindu-și celălalt braț, o prinse ca într-o chingă, oprindu-i mișcările pentru a putea încetini ritmul până la o contopire lentă.

După doar câteva mișcări chinuitoare, ea se desprinse din strânsoarea lui și îl călări într-un tempo frenetic… dominându-l complet. Michael simți o parte din el scufundându-se în adâncul ei și gemu, încercând să reziste. Când ea se strânse în jurul lui și îl trase în sus, o apucă și o împinse din nou în jos, chiar în momentul ei de climax.

Aurora își lăsă capul pe spate și se arcui… de data aceasta, fără a mai scoate vreun sunet, rămânând complet fără aer, invadată de extaz.

Fără a se mai putea opri, Michael lovi… strângându-și colții ascuțiți în gâtul ei și penetrându-i pielea, în timp ce termină puternic și rapid… eliberându-și sămânța fierbinte adânc în interiorul ei.

Aurora se smuci, iar buzele i se deschiseră, simțindu-i colții cum intră în ea. Samuel făcuse asta… hrănindu-se cu puterea sângelui ei. Primul ei instinct fusese acela de a se lupta, dar succedarea bruscă a mai multor orgasme șocante nu o lăsă. Scânci în mijlocul plăcerii orbitoare, dându-și seama că el nu era un Decăzut.

Michael simți cum inimile începură să le bată împreună, sorbind încă o dată adânc din esența vieții și înghițind. Curând se simți dezorientat, străbătut fiind de sângele ei… descătușând ceva de care nu fusese conștient. Retrăgându-și colții, sunetul respirației ei greoaie umplu liniștea asurzitoare.

Aurora îl apucă de cămașă și privi în sus, în ochii strălucitori de ametist, simțindu-se trădată pe măsură ce forța lui creștea. Neavând încredere în ceea ce se întâmpla, își folosi toată fărâma de putere și îl împinse în spate, aterizând în picioare atunci când el trecu prin balustradă, și nu pe deasupra ei.

Își încleștă degetele în jurul bucății de material pe care o rupsese din cămașa lui, apoi privi brusc la stânga, simțind apropierea unei puteri și mai mari într-un ritm periculos de rapid. Respirația ieși printr-un suspin și se reflectă în jurul ei, când simți impulsurile remanente ale orgasmului pe care nu avusese timp suficient să îl termine.

Michael lovi atât de tare șina electrificată, încât, pentru un moment, rămase întins acolo, încă prins în efectele secundare declanșate de posedarea sângelui ei. Curentul electric nu însemna nimic pentru el… doar se adăuga fiorului sporadic care îl străbătea deja. Lumea din jurul lui pulsa cu bufnitura surdă a inimii sale când se ridică și se repuse lent pe picioare.

Privind în spate la balustrada ruptă, mârâi când nu o mai văzu. Rotindu-se complet în cerc, mârâitul i se intensifică nemaivăzând-o nicăieri.

- Nu, urlă Michael și strânse pumnii, fără să înțeleagă ce se întâmplase și nemulțumit de ceea ce se întâmpla încă.

Aruncând lent o privire în urmă, pe drumul pe care venise, Michael se simți atras în acea direcție și porni în cea mai mare viteză. Trăgându-și umbrele în jurul lui, trecu pe lângă oamenii din stație și urcă în goană scările, până când se trezi scăldat în razele soarelui de după-amiază.

Michael își pierdu brusc răsuflarea când durerea îl lovi intens, având nevoie de câteva momente pentru a-și da seama că soarele era de vină. Luptând cu durerea, își pipăi confuz lanțul de la gât, apoi mârâi din nou când nu îl găsi.

Apărându-și de soare ochii sensibili, se retrase din nou în siguranța subteranului și se aplecă peste zid, dorindu-și ca lumea să se oprească pentru un nenorocit de moment pentru a putea gândi clar. Nu soarele avusese acest efect asupra lui… ci sângele ei.

Aruncându-și din nou privirea în sus, către ieșire, se întrebă dacă oare ea își dăduse seama ce este acel obiect și dacă îl luase pentru a-l împiedica s-o urmărească.

Scoțându-și telefonul din buzunar, Michael privi spre el când se sparse în strânsoarea lui puternică. Clipind cu neîncredere, hotărî că poate trebuie să se răcorească și să aștepte până la apusul soarelui. Întorcându-se în locul în care făcuseră dragoste, privi în jur pentru a găsi orice dovadă privind locul din care venise, de apăruse acolo atât de brusc.

Intersecția se despărțea în cinci direcții, dar numai două erau pe partea asta. Fără a găsi vreo dovadă că ea ar fi existat, măcar, apucă balustrada, cedând furiei care îl copleșise. Smulgând-o din beton, o aruncă atât de tare într-unul dintre tuneluri încât, când se izbi în sfârșit în ceva, ecoul de-abia se auzi șoptit. Cum îndrăznea să-i facă asta, apoi să dispară ca o fantomă?

Simțind cum puterea îi revenea într-un mod tulburător, privi în sus, văzând pâlpâitul unei lumini într-unul dintre cele două tuneluri. Nu era o singură lumină pâlpâindă… erau mai multe și veneau înspre el în valuri.

Ochii de ametist ai lui Michael sclipiră și își scoase la iveală colții când întunericul îl izbi exact în locul de pe perete unde tocmai făcuse dragoste, iar o mână puternică îl apucă de grumaz.

Buzele lui Samuel se retraseră într-un surâs batjocoritor perfect, cercetându-l cu atenție pe bărbat. Curiozitatea îi fusese stârnită rapid, deoarece își folosea toată puterea doar pentru a-l ține pe loc. O urmărise pe Aurora de când ieșise din falia demonilor dar, de fiecare dată când o prindea din urmă, îl încolțea cu nenorocita ei de sabie și scăpa. Nu reușise să invoce sabia în lumea demonilor dar, întorcându-se aici, cumva îi dezlănțuise puterea.

Acum părea că începuse să abordeze o nouă tactică pentru a-l evita… ascunzându-se în zone pentru care alți demoni supremi încă se luptau. Nu îi lăsase altceva de făcut decât să o ajute să ucidă demonii care se apropiau de ea, în caz că vreunul dintre ei era suficient de puternic pentru a revendica ceea ce îi aparținea lui.

Ochii lui întunecați se încruntară, privind ceea ce presupunea a fi un vampir suprem… unul care mirosea a sex și a sângele Aurorei.

- Văd c-ai găsit-o pe Aurora mea, Samuel inhală mirosul persistent al unei scene încinse de amor și simți cum năvala propriilor amintiri îi alimentează gelozia. Voia să știe cum reușise acest bărbat să treacă de sabia ei. Îi simt mirosul pe tine.

Michael zâmbi efectiv compătimitor, mulțumindu-i în gând demonului că-i dezvăluise numele femeii care îi scăpase. Simțind gelozia ieșind la suprafață, răspunse pe un ton rece:

- Acum câteva minute, când eram adânc în ea, nu părea a fi Aurora ta.

Samuel strânse din pleoape, ascunzându-și cele mai întunecate intenții.

- Crezi că mă poți înlocui dacă ai făcut o dată dragoste cu ea? Este a mea de mai mult de un mileniu și un flirt în canalizare nu va distruge posesia mea asupra corpului ei suplu.

Michael se simți cuprins de ură pură, imaginându-și-o pe Aurora sub acest demon. Fusese învățat că este un păcat să intervii între un bărbat și perechea lui, dar ăsta nu era un bărbat și, în momentul ăsta, nu-i păsa câtuși de puțin.

Samuel se potoli când ochii bărbatului începură să strălucească amenințător, iar o putere pe care nu o cunoștea îi înțepa dureros pielea de pe mână la atingere. Ar fi fost o greșeală să-și arate frica în fața acestui specimen.

Aplecându-se în față, Samuel zâmbi cu superioritate și minți:

- Dacă era atât de impresionată, atunci de ce te-a lăsat să mă găsești? Își dădu seama de greșeala făcută atunci când tunelul începu să-i vibreze sub picioare, conștient fiind că se uita direct la motivul cutremurului.

Michael își simți pielea străbătută de furnicături, exact ca mai devreme, când lovise șinele... și îi plăcu la nebunie. Auzind tunetul unui tren apropiindu-se, Michael îi aruncă demonului un zâmbet rece, apoi îl îmbrânci brusc în spate. Demonul îl eliberă imediat, iar zâmbetul lui Michael deveni mai larg când acesta se răsturnă peste parapet, direct în calea trenului.

Garnitura se izbi în demon, dar, pentru o fracțiune de secundă, observă cum demonul se întorsese și se agățase de tren, ca și cum călătorea clandestin. Înainte să îl poată urma și să-l termine definitiv, Michael simți cum pământul din jurul lui se zdruncină și se feri chiar înainte ca o bucată de beton să cadă fix lângă el.

Ignorând-o, își întoarse lent privirea nervoasă în direcția în care trenul îl purtase pe demon. Nu-i păsa dacă lumea se prăbușea… atât timp cât reușea mai întâi să scurgă fiecare picătură de energie din nenorocitul ăla. Deplasându-se mai rapid decât trenul, îl izbi atât de puternic din lateral, încât acesta se clătină.

Înainte să ajungă deasupra, Michael simți cum ceva îl lovește în spate și răbdă durerea arzătoare, încercând să arunce chestia care se ținea de el.

Syn simțise cum soarele îi atinsese pielea lui Michael și răspunse chemării, apropiindu-se rapid de poziția fiului său. Ajunse chiar la timp pentru a-l vedea pe Michael cum atacă garnitura de metrou, iar zâmbetul mânios de pe fața lui îi spuse lui Syn tot ceea ce trebuia să știe… Michael tocmai își explora puterea adevărată și nu se descurca foarte bine.

Venind din spatele lui Michael, Syn trase un alt hematit din brasardă și îl izbi pe Michael în spate, împingându-l adânc prin carne și sânge. Îl ținu strâns pe Michael, băgându-i hematitul în spatele inimii, cam în același mod în care Michael îi făcuse asta odată lui Kane.

Tunelul din jurul lor începu să vibreze de furia lui Michael, iar Syn știa că în curând avea să urmeze o surpare, dacă furia asta nu era ținută sub control. Fixându-se cu picioarele pe lateralul trenului, se împinse cu toată puterea, luându-l pe Michael cu el. Încercând să îl năucească pentru a-l supune, Syn îl trânti pe Michael în perete, suficient de tare pentru a lăsa în urmă un crater de impact, dar Michael încă se lupta orbește.

Simțindu-i furia intensificându-se, Syn oftă plictisit, apoi îl apucă pe Michael de gât… și i-l rupse.

Prinse corpul fără vlagă al lui Michael și îl ridică delicat în brațe. Deplasându-se vreo câțiva centimetri într-o firidă ascunsă în mare parte de întuneric, Syn îl cără pe Michael în cea mai apropiată cameră electrificată și deschise ușa cu forța. Îl așeză pe Michael pe podea, privindu-l fix timp de câteva secunde, înainte să îl lase acolo.

Închizând ușa în urmă, se întoarse și îl atinse cu palma, creând o barieră pentru demoni, pentru ca aceștia să nu-i deranjeze fiul. Nu își putea permite să-l ajute pe Michael să se vindece… timpul necesar vindecării era suficient pentru ca acea furie să se atenueze.

Zâmbi superior, știind că femela Decăzută îl scosese din minți pe Michael, apoi se încruntă, privind în urmă, în direcția pe care o apucase Angelica. Se părea că nu doar Michael fusese scos din sărite.

*****

Shadow rămase ascunsă în închisoarea creată chiar de ea, din labirintul pe care Călătoarea Nocturnă îl numise tărâmul spiritelor. Poată că era prinsă aici, în această dimensiune alternativă, dar asta nu însemna că trebuia să fie o țintă pentru atenția nedorită a lui Deth sau pentru hoarda de demoni pe care-i adusese aici împreună cu el.

Îi era dor de lumea vie, care chiar și acum era adăpostită undeva de cealaltă parte a peretelui dimensional subțire care separa cele două lumi. Trecerea prin acel perete era destul de dureroasă, dar ar fi făcut-o într-o clipită, dacă Deth ar fi lăsat-o. Problema era că… el se opunea întotdeauna.

Privi cum Deth îi dădea din nou Myrei o parte din sângele lui. Asta făcea parte din înțelegerea făcută cu femeia, înainte să o ucidă în lumea umană. Așa cum promisese, o sculase pe Myra din morți, dar procesul era lent, cum gelosul demon ceruse să fie singurul care s-o hrănească.

Singurul lucru care era în avantajul femeii era faptul că nu murise decât de câteva ore. Această reînviere nu însemna nimic în comparație cu procesul parcurs de un zombi pentru reconstrucție, după ce stătuse în mormânt ani sau chiar sute de ani. Shadow suspina în plictiseala ei, gândind că poate era mai amuzant să privească cum crește iarba.

După părerea lui Shadow, demonii idioți meritau oameni idioți. Fusese martora învoielii… a ambelor învoieli. Cea făcută de Deth cu Myra la nașterea primului ei copil hibrid, și învoiala la care căzuse Myra și care îi permitea lui Deth să primească cel puțin unul dintre cele două lucruri pe care acesta le dorea.

Un demon nu era niciodată fericit să primească doar jumătate din ceea ce-și dorea. În pesimismul lui, paharul lui Deth avea să fie întotdeauna pe jumătate gol.

Shadow își reaminti că Deth și Myra se lansaseră într-o luptă destul de dură la momentul respectiv. Myra își petrecuse cea mai mare parte a timpului fugind de greșeala pe care o comisese, dar nu reușise niciodată să scape de demonul care îi simțise mirosul. Cu cât Myra se luptase mai tare cu el, cu atât mai mult o dorise Deth.

Shadow clătină din nou din cap, dându-și seama că oamenii și demonii erau mult mai asemănători decât credeau cei mai mulți. Sătulă de războiul dintre ei, Myra încetase în cele din urmă să fugă și îi propusese o afacere lui Deth.

Prima înțelegere fusese ca Myra să îi devină amantă ori de câte ori dorea el, atât timp cât el stătea departe de copil. Deth se aflase sub influența dorinței carnale a Myrei, astfel că fusese de acord. Exact ca un bărbat care gândește cu capul greșit.

Totuși, a doua înțelegere era interesantă. Deth o amenințase pe Myra cu faptul că, dacă nu o putea supraveghea pe Tiara și nici măcar nu o putea vedea, atunci ar fi vrut să trimită pe altcineva în locul lui… înțelegerea nu-i interzicea asta. Myra intrase în panică și încercase să ajungă la altă înțelegere cu iubitul ei demon. Era uimitor că nu se-nvățase să nu se mai încreadă în vreun demon, deși se gândise mai mult la această ultimă înțelegere.

Myra fusese de acord să treacă în această lume urgisită, dominată de demoni, și să îl lase pe Deth să o reînvie de această parte, cu condiția ca Deth să rămână împreună cu ea pe această parte. Shadow știa că era ultimul pas pentru a se asigura că Deth nu punea niciodată mâna pe Tiara, „mica prințesă”.

Presupuse că Myra îl iubea puțin pe Deth, dar nu de asta făcuse învoiala… dacă Myra ar fi fost suficient de puternică, Deth și-ar fi găsit sfârșitul chiar înainte de a se pune problema primei înțelegeri.

În plus, Deth fusese mai inteligent de data asta și analizase învoiala înainte să cadă de acord. Se asigurase că Tiara va avea protectorul pe care îl dorea el, luând inelul de legare al lui Shadow și făcând o replică, folosind sângele ei de Călătoare Nocturnă. Ca parte a înțelegerii, Deth avea să poarte replica, iar Tiara trebuia să aleagă un om care să poarte inelul adevărat, astfel încât el să poată pună în aplicare vraja de legare.

Shadow înțelegea mai bine decât oricine altcineva secretele inelului egiptean de legare pe care îl avea. Se încruntă, gândindu-se la omul care era acum captiv în jocul lui Deth, prin purtarea inelului.

Prin intermediul inelelor avea loc legătura adevărată a lui Deth cu fiica sa. Deth și Myra i-ar fi putut urmări fiecare mișcare prin intermediul inelelor. Dacă Tiara doar se apropia de un inamic de care se putea îndrăgosti, inelul îl avertiza și ar fi avut la dispoziție 24 de ore pe partea cealaltă pentru a-și salva fiica, înainte ca înțelegerea să-l aducă înapoi în această lume.

Myra fusese fraieră că acceptase termenii ăștia. Dacă Deth putea să plece de aici, ar fi găsit o cale să se reunească cu Tiara. Ceea ce nu-i spusese Myrei era că inelul îi dădea un oarecare control și asupra persoanei care purta inelul. Cel puțin, suficient control pentru a face persoana respectivă să rămână lângă Tiara, dacă Deth alegea asta.

Îl privi pe Deth, care începu din nou să se holbeze la inel. Se întrebă cât îi va lua să hotărască să trimită un demon după propria fiică, doar pentru a o răni, ca mai apoi el să meargă să colecteze ceea ce-i aparținea. Îl cunoștea pe Deth, nici nu-și mai aducea aminte de când. Poate că le iubea pe Myra și Tiara în felul lui, dar era suficient de diabolic pentru a le distruge pe amândouă, fără a se simți prea vinovat pentru asta.

Un demon care să te urască era un lucru… dar să te iubească un demon atât de puternic ca Deth însemna cea mai cruntă soartă. Myra habar n-avusese că, fiind de acord să fie reînviată numai de sângele lui Deth, pierduse orice șansă de a se lupta cu el așa cum ar fi putut să o facă în lumea oamenilor. Acum devenea puțin mai mult decât o păpușă din cârpă, pe care Deth o putea manipula pe vecie. Singurul lucru pe care Deth nu îl luase de la Myra era sufletul ei.

Shadow privi la semnele de pe încheieturile ei și își dori ca Deth să nu-i fi returnat sufletul, după ce folosise o vrajă pentru a o lega de el sub formă de Călătoare Nocturnă. Cel puțin, dacă nu ar mai fi avut suflet, amorțeala ar fi ajutat-o să nu-și mai iasă din minți de plictiseală.

Își lăsă mâinile în jos, hotărând că nu mai contează. Era la fel de prinsă în această lume ca și Myra, atât timp cât Deth își dorea asta. Singurul lucru pe care-l aștepta acum era ca Deth să se hotărască cât va aștepta până când va lua decizia de a-și ucide fiica.

Deth își dezlipi încet pieptul gol de buzele Myrei și se ridică din pat, fără să fie prea deranjat de propria nuditate. Își construise acest loc adimensional cu multe secole în urmă, conducându-l cu mână de fier, printr-o armată de neatins… miile de suflete aflate la comanda lui.

La fel ca frumoasa lui Myra, era necromant, dar punctul său forte era subjugarea sufletelor pe care le atrăgea, în loc să le conducă spre viața de apoi.

Exact aceste suflete dădeau târcoale casei lui somptuoase, cerându-și cu disperare eliberarea… dar Deth nu elibera niciodată ceva ce poseda. Știa că Myra nu-l iubea cu adevărat, și nici nu-i prea păsa dacă o făcea sau nu. Era a lui și asta era tot ce conta.

Privi pe fereastra dormitorului, la cerul cenușiu, în timp ce-și trăgea pe el un halat greu din brocart. Ajunsese să-l plictisească această lume. Fără a mai avea pentru ce să lupte, nici măcar furtul de suflete nu-l mai mulțumea. Tânjea după lumea demonilor pe care și-o amintea și după fratele pe care-l pierduse de foarte mult timp.

Craven se născuse din aceeași femeie, la doar câteva momente după el… dar nu semănaseră deloc. Craven nu avea tăria de a face față războiului violent și îi căzuse pradă… tras în crevasă și izolat. Un copil atât de slab, care căzuse atât de rapid.

Când o văzuse pe Myra pentru prima dată, știu că trebuia să fie a lui… puterea pe care ea o avea asupra sufletelor îl atrăgea, amintindu-i de gustul puterii fratelui său. Era o aromă slabă, dar senzuală și seducătoare prin natura sa.

După ce o urmărise din întuneric, Deth se simțise atras de pofta ei sexuală. Din motive care îi scăpau, se simțea străbătut de gelozie atunci când ea apela la acei masculi umani molâi pentru a-și satisface nevoia. Acesta era unul dintre motivele pentru care o luase de pe tărâmul oamenilor… știa că, în cele din urmă, ea avea să găsească o cale pentru a-l fenta, dacă n-ar fi ferit-o de ochii iscoditori.

Deth se concentră pe inel și simți extazul Tiarei. Senzația îi făcu ochii de un roșu incandescent și trase un prim pumn cu inelul într-unul dintre numeroasele tablouri ale Tiarei pe care Deth le luase de la Myra de-a lungul timpului. Myra își dedicase toată energia pentru a-l ține departe de Tiara, iar acum, fericirea fetei era o barieră nedorită.

Dacă Tiara ar fi suferit, s-ar fi putut duce s-o ia. Rătăci cu privirea pe deasupra tuturor tablourilor zâmbitoare ale copilului său, apoi privi spre patul în care Myra stătea întinsă. Îi blocase sufletul iubitei sale în acel corp, pentru ca ea să nu-l poată părăsi vreodată, și urma să-i facă la fel și Tiarei.

Shadow se liniști ascultând gândurile lui Deth și privi cum zâmbetul diabolic îi apărea acestuia pe buze. Știa că, într-un final, avea să-și dea seama de prezența ei, un lucru pe care nu-l mai făcuse de când intraseră în această dimensiune și, probabil, ceva ce nu va mai face vreodată dacă ea reușea să facă ce-și propusese.

- Shadow, Deth își strigă Călătoarea Nocturnă. Văzând părul lung negru și corpul tânăr și suplu al egiptencei apărând în fața lui, știu că găsise calea să șteargă zâmbetul de pe fața fiicei sale.

- Vrei s-o omor? întrebă Shadow, privindu-și stăpânul printre gene.

Din nou, ochii lui Deth deveniră de un roșu sinistru, ridicând mâna cu inelul și lovind-o pe Shadow peste față.

- Ce te face să crezi că ți-aș oferi satisfacția asta? Eu îi voi pune capăt vieții, vocea lui Deth răsună puțin mai tare decât un sâsâit nervos. Culoarea din ochii lui se estompă, ca și cum nu fusese niciodată acolo, și apucă bărbia feței care se întorsese de la el. Tu mergi să-mi găsești fata și să distrugi orice o face fericită.

Shadow rămase pe loc când Deth chemă o mică armată de slugi scârboase, comandându-le nu numai să o urmărească, ci și să se supună fiecărei comenzi din partea ei. Clătină afirmativ din cap, așteptând cu nerăbdare durerea trecerii prin peretele dimensional. Ar face mult mai mult ca să scape câteva zile de el.

Deth o privi pe Shadow pășind pe tărâmul ei și zâmbi când slugile lui o urmară. Întorcându-și atenția către inelul de pe deget, se îndreptă către strălucirea de lumină care intra pe fereastră, pentru a-l admira. Își lăsă capul într-o parte, simțind nu numai plăcerea Tiarei, ci și frustrarea purtătorului inelului.

- O dorești, șopti Deth, cu vocea ca o mângâiere mătăsoasă.

Își răsuci inelul pe deget, rostind în tăcere incantațiile runice inscripționate pe margine și zâmbi din nou. Inelul începu să strălucească într-un roșu turbat, mici flăcări izbucnind din inscripție, scoțând în evidență cuvintele pe măsură ce le recita.

- O vei avea pe ea… și tot ce are ea de oferit, făgădui Deth. Tot ce trebuie să faci este să ucizi pe oricine îți stă în cale.

Capitolul 3

Chad încă îl trata pe Trevor cu răceală când intrară în parcarea de la Moon Dance. Singura care reușise să scoată un cuvânt de la el era Evey, iar Trevor începuse să se simtă puțin lăsat pe dinafară. Nu era vorba că nu-și dorea ca Chad să-l lase în pace. La naiba, până și el înțelesese sensul intimității.

Ceea ce-l speria cel mai tare era gândul că Chad se va întoarce la acel apartament, astfel încât ceea ce-l omorâse să se poate ivi din nou, pentru o „crimă partea a doua”. Ultima dată, acolo nu fusese nimeni decât când era prea târziu… și chiar nu-și dorea să retrăiască scena morții lui Chad. O dată era mai mult decât suficient.

Trevor suspină când Chad coborî din mașină fără să scoată o vorbă și se îndreptă cu pași mari către intrarea în club.

- Hei, stai puțin, strigă Trevor, trântindu-i ușa lui Evey puțin cam tare. Superb, acum se simțea vinovat în fața ambilor prieteni.

- Ce? mârâi Chad, fără să se deranjeze să se-ntoarcă.

- Haide, omule, spuse Trevor, prinzându-l pe Chad din urmă și punându-i o mână pe umăr, nu ne-am aliat cu toții împotriva ta. Nu vrem decât să ne asigurăm că, indiferent cine te-a omorât, nu mai primește o a doua șansă.

- Și faceți asta privându-mă de libertate? întrebă Chad cu o privire dură.

Trevor dădu energic din cap.

- Tu nu te-ai văzut stând întins fără viață, într-o baltă de sânge… asta este ceva ce nu vreau să mai văd vreodată. Știu că acum mergi și vorbești, dar asta nu șterge faptul că ai murit din cauză că un nenorocit ți-a înfipt cuțitul în inimă și a făcut-o să se oprească.

- Și ție ce-ți pasă? întrebă Chad curios.

- Știi, zilele trecute m-ai întrebat cum reușesc să-mi țin emoțiile în frâu văzând cum polițiștii buni mor pe stradă. Îți amintești răspunsul meu? Trevor își trecu degetele prin păr, simțind remușcări pentru ceea ce spusese atunci.

Chad se încruntă.

- Da, ai spus că, după o perioadă, ai devenit imun la asta, sau ceva de genul ăsta.

Trevor îl privi direct în ochi.

- Am mințit.

- Ce-ai făcut? întrebă Chad, amintindu-și că îi trăsese un pumn lui Trevor pentru acea afirmație. Brusc, simți nevoia s-o facă din nou, dar acum se gândi de două ori. Clipi năucit de mărturisirea prietenului său și rămase acolo câteva secunde, după ce Trevor îl ocolise pentru a intra.

- Vii sau ai de gând să stai acolo toată ziua? întrebă Trevor peste umăr, simțindu-se mult mai bine acum, că scăpase de o parte din povara care-l apăsa.