Lucruri Periculoase

Capitolul 2

Anthony bătea ritmul neliniștit pe podeaua de marmură a biroului. Își trecuse mâna prin părul întunecat, cu frustrare și furie. Știa că și-a pierdut controlul atunci când l-a ucis pe Arthur și acum și-a pierdut cumpătul când a legat-o pe Jewel de el ca parteneră... nu că asta îl va opri.

Ar fi vrut ca situația să rămână calmă... dar când Arthur îl aduse pe tatăl lui Anthony, vârcolacul din el s-a declanșat. De-acum va fi forțat să folosească o constrângere de altă natură pentru mireasa lui fugară. Singura lui problemă era că va trebui să o găsească mai întâi.

Cineva a bătut la ușă și Anthony s-a oprit din ritm suficient ca să-și îndrepte părul și hainele. El era un alfa, și asta venea cu o anumită prestanță.

− Intră, strigă el cu glas rece.

Ușa se deschise și unul dintre lupi intră, închizând ușa în spatele lui.

− Ce ai găsit? întrebă Anthony.

Membrul haitei părea foarte nervos și și-a dres glasul. − Am rămas în spatele lui așa cum mi-ați ordonat să văd dacă preotul s-a întors la biserică. Nu eram acolo de mult timp când tot iadul a izbucnit la biserică și în cimitirul din spatele ei. Oamenii apăreau din dreapta și din stânga, majoritatea venind din nicăieri. Se opri și înghiți nervos înainte de a adăuga: − Atunci am observat că Jewel era cu ei.

− Unde e ea? întrebă Anthony, în timp ce micșora distanța dintre ei cu pași rapizi. − De ce nu ai adus-o cu tine?

Lupul s-a retras cu panică în ochi, știind că aducerea unei vești rele la cunoștința lui alfa nu era niciodată un lucru bun. − N-am putut, tremură el.

Mâna lui Anthony a țâșnit brusc și-l apucă pe subordonat de gât, ridicându-l în aer. − Ești un vârcolac. De ce nu ai luat-o pur și simplu?

− Era înconjurată de alți shifteri... prea mulți, explică lupul, ridicându-și mâinile pentru a încerca să atenueze o parte din presiunea din jurul lui.

Mâna lui Anthony se strânse și ochii i se schimbară într-o culoare aurie înfiorătoare. Fratele său s-a întors în sfârșit din Italia, era sigur de asta. − Te-am învățat sau nu cum să te lupți cu altă haită? Fratele meu nu se poate măsura cu tine. Era o minciună. Lupul acesta ar fi acum într-un șanț undeva, dacă ar fi îndrăznit să lupte cu Andreas Valachi.

− Nuuuuuu luuuuuupi, zise răgușit lupul în timp ce încerca să respire.

Anthony își întoarse atenția spre omul pe care-l strângea și-și îndepărtă mâna, văzând că aproape îl ucisese. − Dar cine? a întrebat el cu o furie abia reținută în vocea lui.

Lupul zăcea pe burtă, la podea, încercând să-și recapete respirația. Se ridică în mâini și în genunchi, înainte de a-și lăsa fruntea pe podeaua de marmură rece. Își dezveli spatele gâtului, în semn de supunere dorind să fugă oricând ar avea o șansă.

− Pisicile... am mirosit pisici, a spus el după câteva secunde, − Pantere și jaguari... mulți ca ei. El își ridică capul și văzu cum ochii lui Anthony se îngustau amenințător. Rapid adăugă: − Era o panteră care o proteja la fiecare pas. Locul colcăia și de vampiri. O parte din biserică a explodat, apoi a apărut o mașină de poliție.

Anthony stătea acolo încercând să-și stăpânească mânia în creștere. Cu toate acestea, cu cât stătea mai mult acolo, cu atât devenea mai supărat. Planul său de a-și recupera partenera fugară a eșuat în mod repetat fie din cauza acțiunilor sale fie din cauza acțiunilor subordonaților săi ignoranți.

El îi făcu un semn gărzilor să se apropie. − Duceți-l la subsol unde poate să se gândească la fapta lui.

Lupul se ridică în genunchi cu o expresie plină de rugăminți pe față. A auzit povești despre subsol și ce conținea acesta. Unii dintre vârcolacii care au supraviețuit torturii aveau încă cicatrici pe corpul lor pentru a le aduce aminte de asta. Se văită jalnic când a fost prins de brațe de gărzi și a fost ridicat în picioare.

Gărzile nu s-au uitat la fața lui și nici i-au spus nimic liniștitor sau jignitor. Dacă ar fi fost după ei, l-ar fi lăsat să fugă. Pentru ei, domnișoara Jewel avea toate motivele să fugă de șeful lor alfa. Era nefericită și, în ciuda celor mai bune încercări ale lui Anthony, nu l-ar fi iubit niciodată. Să trăiască așa, bazându-se pe nenorocirea altora, nu era adevărata cale a vârcolacilor... era calea bandelor de nelegiuiți.

La un moment dat, ei protejaseră omenirea de răul care amenința să o cuprindă. Acum, cu excepția câtorva triburi situate în Statele Unite și în străinătate, erau toți răi. Nu era de mirare că oamenii făceau filme în care erau descriși ca niște câini turbați care provocau moarte și distrugere.

Anthony urmări gărzile până la subsol și rânji când tânărul vârcolac se smiorcăia liniștit. Pivnița conacului a fost transformată într-o mare cameră subterană de tortură, care acoperea vreo mie de metri pătrați. Lanțurile atârnau de peretele opus, cu cătușe atașate pentru a ține o persoană în poziție verticală lipită de piatra rece.

În partea dreaptă era o masă acoperită cu biciuri și cravașe de călărie de diferite dimensiuni. Într-un focar în care ardea focul erau câteva fiare de înfierat care erau folosite pentru marcat animalele, și pe care Anthony le folosise rar. În cele din urmă, pe peretele din fața acestuia se afla un rând de celule care adăposteau câțiva ocupanți.

Câțiva vârcolaci se mișcau prin umbre, pregătind mai multe dispozitive pentru un invitat special pe care Anthony fusese destul de norocos să-l găsească cu câteva săptămâni în urmă. S-au oprit și au privit cu curiozitate când alfa a intrat în cameră cu paznicii lui și cu un nou lup de disciplinat.

Anthony se opri în timp ce gardienii au încătușat lupul pe perete și s-au dat la o parte când au terminat.

− Ce vrei să facem, domnule Anthony? întrebă cel mai bătrân vârcolac.

− Vreau să te asiguri că-l înveți o lecție, Boris, răspunse Anthony. – N-a reușit să-mi aducă înapoi mireasa și trebuie să învețe că eșecurile nu sunt tolerate.

Boris se uită la băiat și oftă în interior. − E doar un băiat.

− Atunci va învăța de tânăr, răsună fără emoții vocea lui Anthony.

Boris ridică o mână plină de cicatrici și le făcu semn celor doi vârcolaci. S-au apropiat și au rupt cămașa de pe spatele tânărului lup. Boris ridică un bici cu nouă cozi și-l pocni în aer. Lupul încătușat tremură făcându-l pe Anthony să rânjească.

Boris se așeză la aproximativ doi metri în spatele celui tânăr și-l plezni cu biciul. Tânărul lup țipă la mușcătura biciului de pe spate. Țipătul continua, în timp ce Boris lovească mai departe pielea până acum neatinsă. În cele din urmă, el s-a oprit și un alt vârcolac a pășit înainte cu un vas mare cu sare. Mai multe strigăte agonizante au urmat atunci când sarea a fost aruncată peste rănile sângerânde.

Tânărul lup se prăvăli pe perete, crezând că tortura s-a terminat, doar pentru a țipa din nou când bătaia a început iarăși... dar de data aceasta s-au mai alăturat două bice.

Anthony își ridică mâna dreaptă, ca să poată privi mai bine și se încruntă când văzu că va trebui să-și tundă unghiile din nou. Ridică din umeri, se întoarse de la bătaie și se apropie de celula mai îndepărtată de tot ce se afla la capătul celălalt al subsolului. Un zâmbet îi apăru pe față când lanțurile grele au zăngănit.

Omul dinăuntru sări dintr-o dată în picioare și se întinse în legături încercând să ajungă la Anthony.

Starea de rău a lui Anthony se evaporă dintr-o dată, văzându-l pe bărbatul din interior. Zâmbetul lui s-a mărit, gândindu-se la o modalitate de a o aduce pe Jewel în brațe sale și departe de pantera la care ea a căutat adăpost.

− Mă bucur că te-am împușcat doar o dată Micah... Poate că te voi mai folosi la ceva.

*****

Tabatha se uită în jurul apartamentului pe care îl împărțea cu Kriss și se cutremură. De obicei nu o deranja să fie singură, dar din multe motive, în seara asta îi era foarte greu. Se uita pe fereastră de fiecare dată când auzea un zgomot gândindu-se că poate Kriss s-a întors. Se gândise că era bine când Envy și Devon au lăsat-o acasă în drumul lor spre Chad, dar acum și-a dat seama cât de mult avea nevoie de companie.

Envy o întrebase dacă ar fi vrut să meargă cu ei în cazul în care Envy ar fi avut nevoie de un efort de echipă pentru a-și convinge fratele. Dar Tabby crezuse că poate că Kriss a venit deja acasă și dorea să-l întrebe ce s-a întâmplat, așa că o refuzase... acum își dorea să nu o fi făcut.

Gândurile la Kriss au dus-o cu gândul la Dean și cum a reacționat la biserică. Putea să-i vadă încă privirea când el îl văzuse pe Kane.

Tabatha își clătină capul în momentul în care imaginea lui Kane i se strecură în minte, ea încercând degeaba să nu se gândească la el. Văzându-l cum zăcea acolo muribund rupsese ceva adânc din inima ei. Ea nu a înțeles de ce, dar gândul la el murind a făcut-o să vrea să se ghemuiască ca într-o minge.

− Vino-ți în fire, șopti ea pentru a rupe tăcerea. – Tu ai nevoie de distracție.

Ridicând telefonul, ea a decis să-l apeleze pe Jason la serviciu pentru a afla noutăți și a vedea dacă s-a mai întâmplat ceva neobișnuit, de când Kriss a zburat cu ea până în Florida.

Telefonul a sunat de trei ori înainte de a fi ridicat.

− Ocolul silvic, ofițer Fox la aparat, a recitat o voce sexy.

− Hei, Jason, sunt Tabby, zâmbi ea pentru prima dată de când a intrat pe ușa din față.

− Tabby? strigă Jason iar ea auzi ceva răsturnându-se, poate scaunul, pentru că de obicei el îl înclina pe spate într-un unghi periculos pe două picioare. − Unde naiba ai fost?

− Kriss ne-a răpit un pic pe mine și pe Envy și am fost în Florida pentru câteva zile, a răspuns Tabby. − Tocmai am ajuns acasă și m-am gândit să sun să văd ce am pierdut.

Jason a oftat: − În afară de lucrurile normale ciudate, nu ai ratat prea mult. Singurul lucru interesant care s-a întâmplat este că în noaptea trecută am primit un telefon de la un nebun.

Tabby zâmbi și se așeză pe canapea. – Spune-mi!

− Jacob și cu mine stăteam pe-aici, era o noapte lentă și telefonul a sunat. Am ridicat receptorul și tipul acesta vorbea despre cum vede un jaguar urmărind o panteră prin centrul orașului, cu un telefon mobil legat de unul din picioare.

Tabatha nu s-a putut abține și a început să râdă. Dacă ar fi fost în locul lui Jason cu câteva săptămâni în urmă, ar fi crezut același lucru. – La naiba, exclamă ea.

− Pe bune, spuse Jason cu un chicotit. − Jacob și cu mine am pus pariuri că o să fie niște mesaje pe telefon când o să găsim creatura.

− Ești sigur că nu bei nici una dintre specialitățile lui Kat? întrebă ea în timp ce râdea.

− Nu beau la locul de muncă! Exclamă Jason, iar Tabatha auzi râsul lui Jacob în fundal. − Când te întorci la muncă?

Tabatha ridică din umeri: − Nu știu încă. Am nevoie de mai multe zile și încă mai am câteva zile de concediu de făcut.

− Foarte tare, dar ne e dor tine. Nu este același lucru fără o față frumoasă care luminează locul. Tot ce mi-a rămas e Iacob și nu prea am la ce să văd la el.

− Și mie mi-e dor de voi, a spus Tabatha sinceră. − Ne vom întâlni în următoarele câteva zile.

Jason tăcu un moment și Tabatha știu instinctiv ce se întâmplă. − Cum e Envy?

− Și ea face bine. Ca și mine, are nevoie doar de câteva zile. − Și-a mușcat buza de jos în timp ce au trecut câteva secunde de tăcere.

− E adevărat? întrebă Jason.

− Ce să fie? a întrebat Tabatha încercând să sune neștiutoare.

− Envy iese într-adevăr cu Devon Santos? Monturile degetelor lui Jason s-au albit ținând telefonul puțin mai strâns.

Tabatha oftă, știind că o să-l rănească pe Jason foarte tare, dar într-o oarecare măsură era parțial vina lui. Cineva atât de drăguț nu ar trebui să fie atât de aprins de o singură fată care se gândea la el doar ca la cel mai bun prieten și frate.

− Da, e adevărat, spuse încetișor Tabatha. Știu că n-a vrut să te rănească. Te iubește... știi doar.

Jason expiră încet iar Tabathei îi păru rău pentru el. I-a făcut curte lui Envy atât de mult, fiind singura fată la care a privit vreodată. Acum era departe de el, iar Tabatha n-a vrut să-i spună. Era treaba lui Envy.

− Știu că nu mă iubește, spuse Jason după un minut. Cred că ar fi trebuit să-mi dau seama pentru că ea nici măcar nu a observat că flirtez cu ea.

− A observat, Jason, spuse Tabatha. − Credea doar că asta va afecta prietenia voastră.

Jason mormăi: − Da, cred că da, dar nu poți să dai vina pe un tip care visează, nu?

− Pot da vina pe tine pentru multe lucruri, l-a auzit Tabatha pe Jacob spunând în fundal.

− Taci dracu' din gură, a mârâit Jason prietenește și Tabatha auzi picioarele scaunului trântindu-se în poziția corectă. − Tabatha, te sun mai târziu. Copilul ăsta s-a decis să înceapă să arunce cu ghemotoace de hârtie în mine.

Tabatha chicoti și încuviință din cap: − Bine, o să vorbim mai târziu.

A închis telefonul și a stat acolo o clipă înainte de a pune telefonul în încărcător. Privind din nou prin apartament, nu mai părea atât de singură acum. Jason avea nevoie de prietenia ei acum mai mult ca niciodată și faptul ăsta o ajuta să se simtă mai bine.

Stând în picioare și întinzându-și brațele peste cap, se îndreptă prin hol spre camera ei. Ea s-a dezbrăcat și a luat o pereche de pantaloni scurți băiețești și un tricou fără mâneci, apoi s-a scufundat în patul ei rece și familiar.

De data aceasta, nu a mai încercat să oprească derularea scenei din mintea ei în timp ce adormea ușor. La urma urmei, avea nevoie să o descifreze și nu va dispărea până nu o va face... de ce să se împotrivească? S-a scufundat în întunericul somnului, încă privind peste biserică și în ochii lui Kane.

*****

Jewel străbătu lungimea dormitorului lui Steven. Brațele ei erau încrucișate peste piept și ea își mușca unghiile, ceea ce nu mai făcuse de când era copil.

− E numai vina mea, spuse ea încet, încercând să alunge cu un clipit imaginea tatălui ei crucificat deasupra altarului aceleiași biserici unde a slujit cea mai mare parte a vieții sale. De câte ori s-a rugat chiar acolo jos unde a murit? Știa că Anthony era un ciudat, dar asta era sadism.

Steven o privi pe femeie cum pășește înainte și înapoi și putea chiar să-i vadă buzele care se mișcau fără zgomot, în timp ce ea se certa în mintea ei. Își întinse o mână și o așeză pe brațul ei în liniște, încercând să o calmeze. − Jewel, nu e vina ta.

Strânse din ochi văzând mâna, apoi se uită la el. − În parte, ai dreptate. E la fel de mult vina ta pe cât e a mea. Și acum, că tata e mort, nu mai trebuie să mă căsătoresc cu Anthony și cu siguranță nu trebuie să rămân căsătorită cu tine.

Jewel s-a întors de la el, așa că mâna lui căzu. Ultimul lucru de care avea nevoie acum era să fie iertată de păcatele ei... era vinovată ca dracu'. Îi dăduse lui Anthony cuiele să-i răstignească propriul tată.

Steven nu a recunoscut asta, dar cuvintele ei l-au lovit profund. El a răspuns în singurul mod posibil în acest moment, pe când era evident că ea nu voia să audă cuvinte de bunătate sau de încurajare.

− Chiar crezi că Anthony nu va mai veni după tine doar pentru că ți-a ucis tatăl? Strigă Steven. Știa că are dreptate dar și că ea nu va asculta nici o vorbă.

− Mi-a ucis tatăl... dansam cu diavolul pentru că am vrut ca tata să fie în siguranță și în viață. Dacă Anthony îndrăznește să se mai apropie de mine acum, o să-i tai capul. Jewel se simțea atât de ciudat. Era ca și cum ar fi fost perfect calmă pe dinafară, dar tremurând ca varga în interior.

Ea plânse de ore întregi, dar furia o trezise în cele din urmă. A vărsat destule lacrimi. Acum era timpul să-și ia viața înapoi. Făcuse un plan pentru a-l prinde în capcană pe Anthony și se ruga ca Steven să aibă dreptate... că Anthony va veni după ea, pentru că va fi pregătită pentru el.

− Nu te pot lăsa să pleci, a anunțat-o Steven. Dacă nu o va proteja, atunci el ca partener... ar trebui să o facă pentru ea. Îi privi ochii roșii încercănați pe când se încrucișară cu ai lui.

− Atunci nu ești mai bun decât Anthony și te voi urî tot restul vieții mele, zise ea cu încăpățânare. Dorea ca Steven să se enerveze, să o arunce afară și să scape de ea. Dacă va face asta... atunci poate că Anthony nu l-ar ucide așa cum a l-a ucis pe tatăl ei. Nu dorea să fie de vină pentru o altă moarte oribilă doar dacă ar fi fost a lui Anthony... Și-ar fi asumat cu bucurie vina pentru asta.

Steven o privi o clipă, apoi deschise ușa și se dădu la o parte. – Du-te atunci. Mă ofer să-ți salvez fundu’ dar tu vrei să te arunci așa cu capu’ înainte? Hai să vedem cât de departe ajungi împotriva a ceva despre care nu ai nici cea mai mică idee cum să-l omori. Steven zâmbi cu răutate la ea: − Poate îți dai seama, că filmele nu sunt altceva decât o grămadă de rahat.

− Bine că știai tu asta! Jewel îi strigă înapoi și făcu câțiva pași înainte. De ce mai încerca el să o salveze? Nu înțelegea că ea îl va duce la moarte?

Steven închise ochii și se uită în depărtare. − Da, știam... nu-i așa?, Răspunse el în bătaie de joc, apoi s-a uitat înapoi, pe când Jewel încerca să treacă pe lângă el. Panicat, Steven o prinse în jurul taliei și o trase aproape de el: − La naiba, așteaptă! cedă el.

Jewel se zbătu puțin așa că el a tras-o mai strâns la pieptul lui. − Dacă vrei să-l pedepsești, bine, dar nu o poți face singură. Lasă-ne să te ajutăm.

Jewel s-a împins în pieptul lui înclinându-se un pic înapoi ca să-l poată privi. − De ce? Ca să poți fi atârnat și tu de o cruce? Ea voia să strige, pe când această viziunea își făcu loc în mintea ei. − Nu vreau să se întâmple asta.

Nu era sigură ce simțea pentru Steven, dar gândul că el ar putea muri așa, o făcea să se simtă ca și cum ar fi fost înjunghiată în piept. − Dacă mă lași să mă duc acum, atunci el nu va avea nici un motiv să vină după tine. Ea îl apucă de partea din față a cămășii cu mâinile ei mici. − Vei fi în siguranță și... în viață.

− Va veni după mine oricum, îi spuse Steven, trecându-și degetul peste semnul pe care i-l făcuse pe gât. El a zâmbit ușor apoi a simțit cum ea tremura la atingerea lui. − Așa cum am spus, asta-i viața. Dacă te întorci la el și el va vedea acest semn, va veni după mine, indiferent de ceea ce faci sau ce spui.

Jewel se sprijini de trupul lui cald și solid și închise ochii. Simțea că furia i se micșorează fiind sigură în brațele lui și voia să bată din picioare de frustrare. Tristețea de a-și fi pierdut tatăl începea din nou să se așterne, dar de data asta nu plânse.

Steven o înconjură pe Jewel într-o îmbrățișare liniștitoare. Nu putea să o învinuiască pentru felul în care reacționa. Dacă Anthony tocmai i-ar fi omorât lui tatăl, atunci nici o forță din această lume sau din următoarea nu ar fi putut să-l rețină.

− Uite, ce zici de asta? a întrebat el îndepărtându-se de ea și înclinându-i fața spre el. − Ne întâlnim dimineață și toată lumea va fi acolo. Te vom ajuta să te gândești la ceva mai bun decât să te întorci la el. Oricum, cu noi vei avea o armată. Fără noi, te vei lupta cu o armată de vârcolaci și indiferent de ceea ce faci... Anthony te va avea. − El i-a mângâiat obrazul în timp ce îi căuta ochii: − Și nu vreau ca Anthony sa te aibă.

Jewel își coborî capul înapoi pe pieptul lui Steven și trase aer adânc în piept, tremurând. El avea dreptate. Nu dorea să fie nicidecum pe lângă acel monstru după ceea ce făcuse. Își apăsă urechea spre pieptul lui Steven, ascultându-i bătăile inimii puternice și constante. De câte ori a salvato de vampiri, de Anthony și acum chiar de însăși nebunia ei?

− Vrei să mă ții în brațe în seara asta? Jewel șopti știind că dacă el îi va da drumul, ororile ultimelor două ore se vor întoarce să o bântuie. Se uită în sus la el iar privirea lui părea liniștitoare. Buzele ei s-au despărțit cu mirare, pe când un val de căldură a erupt din mijlocul corpului ei.

Cum făcea el să-i liniștească furia dar și să o facă să se simtă ca și cum ar fi luat foc în același timp? Ea își mută privirea repede, ca el să nu poată vedea confuzia pe chipul ei.

Fără să răspundă, Steven o ridică în brațe, lovi ușa cu piciorul, se întoarse în cameră și o așeză pe marginea patului. Trăgându-și pantofii, a scăpat repede de ei și s-a așezat lângă ea. Auzea ritmul crescut al respirației lui Jewel, pe când o trase înspre el, ca să-și curbeze corpul în jurul ei. Îi va lua ceva timp... dar să fie blestemat dacă o va lăsa pe Jewel atât de ușor.

Capitolul 3

Kriss intră în apartamentul pe care îl împărțea cu Tabatha și încuie ușa în urma lui. Îl căutase pe Dean în sus și jos și nu găsise nici o urmă de el sau de demonul pe care el îl urmărea.

Știa un lucru despre neamul lor, că dacă doreau să se ascundă, știau să dispară și să nu lase nici o urmă. Putea să simtă demonul peste tot, deși nu l-a văzut niciodată. Abia după ce a fost eliberat, el și-a dat seama că a fost întotdeauna capabil să-i simtă prezența. Putea încă să simtă intenția meschină a acelei personalități întunecate chiar și în interiorul casei sale... iar chestia asta nu-i făcea bine la stomac.

Trecând prin apartamentul întunecat, Kriss se întoarse înapoi la dormitorul Tabathei și zâmbi văzându-i fața nevinovată visând adormită pe pat. Era ghemuită ca un pisoi în jurul animăluțului de pluș preferat,... un câine Yorkie, cu limba scoasă. Animalul de pluș era singura rămășiță din copilăria pierdută. Cu câțiva ani în urmă, a reușit în cele din urmă s-o facă să-i povestească despre Scrappy și cum a dispărut acest câine când a plecat în vacanță cu părinții ei ultima oară.