Iubire Și Vâsc

Pentru Elizabeth Evans. Știu că aștepți povestea lui Luca de câteva luni. Îmi pare rău că nu a avut mai multe pagini, ca să poți sta mai mult cu el. Chiar și așa, sper că te-ai bucurat de compania lui . . .

1. Capitolul Unu

2. Capitolul Doi

3. Capitolul Trei

4. Capitolul Patru

5. Capitolul Cinci

Epilog

MULȚUMIRI

DESPRE AUTOARE

Aceasta este o ficțiune. Numele, personajele, locurile și evenimentele sunt produse ale imaginației autorului, sunt folosite fictiv și nu trebuie percepute ca reale. Orice asemănare cu locurile, organizațiile ori persoanele reale, fie ele decedate ori în viață, este o coincidență.

Iubire și Vâsc Copyright 2019 © Dawn Brower

Toate drepturile rezervate.

Coperta de: Mandy Koehler

Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sub nicio formă, prin niciun mijloc electronic sau mecanic, inclusiv în sisteme de stocare sau recuperare, fără permisiunea scrisă a autorului, exceptând utilizarea unor citate scurte cu scopul de a întocmi o recenzie a cărții.

Capitolul Unu

Aerul rece și tăios aproape că-i îngheța respirația în gât pe măsură ce pășea înspre Salonul Fortunei. Lady Evelina Davenport se opri și se încruntă. Pojghița de gheață de pe drum urma să îi facă plimbarea imposibilă. La ce se gândise? Era una din cele mai proaste idei pe care le avusese vreodată. Și-ar fi dorit să nu se fi lăsat convinsă de ducesa de Clare să ia lecții de scrimă. Fosta prințesă a rromilor știa să obțină ceea ce dorea, iar Evelina nu era foarte greu de convins. Nu putea să spună „nu” nici măcar dacă ar fi vrut. Dar asta nu înseamnă că voia s-o spună.

Îi plăcea de Lulia—ducesa de Clare. Era o femeie blândă, îndrăzneață și încăpățânată. Tot ceea ce Evelina ar fi vrut să fie. Detesta faptul că era asemenea unui lup singuratic pe care nimeni nu îl observa. Nu conta că era fiica ducelui de Livingstone. Zestrea și neamul ei nu fuseseră un motiv destul de bun încât să atragă un gentleman care să o curteze. Putea la fel de bine să fie invizibilă, după toate atenția pe care o primise în timpul primelor două evenimente sociale la care participase, al treilea . . . al treilea fusese și mai rău . . . Uneori, credea că nici nu merita să își dea silința.

Acum, la vârsta de douăzeci și unu de ani, era pregătită să renunțe. Din zi în zi, ideea de a fi o fată bătrână i se părea din ce în ce mai ademenitoare. Primăvara ce urma să vină marca al patrulea sezon de socializare în care ea nu avea niciun pretendent potrivit. Singurul gentleman care îi oferise vreun dram de atenție în timpul celui de-al treilea sezon nici măcar nu dorise să danseze cu ea . . .

Nimeni nu o putea convinge că Luca Dragomir, prințul moștenitor din Dacia, ar fi vrut cu adevărat să o invite la vals. Fusese frumos cât durase. Doamne, ce chipeș era, cu buclele lui negre și ochii de un albastru verzui, ca marea! Pielea sa bronzată completa superb aceste calități. Toate domnișoarele șușoteau pe la colțuri despre el, dar el refuza să le ofere vreo atenție necuvenită. Era mereu politicos, dar păstra o distanță sigură. Singura domnișoară cu care dansase—în afară de ea—fusese noua ducesă de Ashley. Însă ea era deja „luată”. Evelina se întreba acum dacă el se întorsese acasă fiindcă nu mai putea avea parte de compania femeii care îi captase atenția până atunci.

Eh, după valsul lor . . . Tuturor domnișoarelor li se aprinseseră călcâiele după el, iar pe Evelina o atacaseră verbal fără măcar să îi spună un cuvânt în mod direct. Șușoteli aspre și zvonuri despre ea începuseră să umple camera. Mulți îi puseseră la îndoială neamul. Se întrebaseră dacă era cu adevărat fiica unui duce sau dacă mama ei avusese o aventură. Erau femei rele și crude, iar Evelina nu la avea deloc la inimă. Gelozia lor le transformase pe toate în adevărate scorpii.

Atunci o luase Lulia sub aripa ei. Părea să aibă o înclinație înspre a instrui femeile timide și a le transforma în leoaice neînfricate. Evelina chiar avea nevoie de o motivație care să o ajute să îndure toate injuriile. Viața ei luase o turnură neașteptată și ea nu reușea să găsească o cale de scăpare. Simțea că se îneacă și că nu avea niciun colac de salvare cu ea. Adâncurile păreau să o tragă către ele. Lulia era salvarea ei. Evelina nu o va dezamăgi.

Ajunse la salonul de jocuri și mai trase o dată aer pe nări. Părea că se făcea din ce în ce mai frig. Abia aștepta să intre și să-și dezghețe mâinile și picioarele. Evelina întinse brațul ca să deschidă ușa din spate, apoi țâșni în sus pe scări. Când ajunse înăuntru, se sprijini de perete și trase aer în piept, încet și controlat. Căldura mai că îi ardea gâtlejul. Ce diferență de temperatură!

— Ai ajuns! zise Lulia. Era să cred că nu mai vii deloc.

— N-aș rata niciodată una din lecțiile tale.

Își scoase mănușile și apoi le îndesă în buzunarul pelerinei.

— Lasă-mă puțin, să-mi simt iar mâinile, și apoi putem începe.

— Ești sigură că nu vrei să-ți dau un răgaz mai mare?

Accentul ei rromani era foarte pronunțat. Părul ei negru era împletit și îi atârna într-o singură coadă lungă. Ochii ei albaștri străluceau, plini de neastâmpăr.

— Sunt sigură.

Își ridică bărbia, sfidătoare. După câteva clipe de respiro, arsura din gât se potoli. Evelina se ridică și se îndreptă în direcția camerei de scrimă. Evoluase mult în ultimele câteva luni. Se îndoia că va fi vreodată la fel de pricepută ca Lulia sau ca verișoara ducesei, Diana, contesa de Northesk, dar Evelina era mândră de realizările ei de până atunci.

Odată ce intră în cămăruța din spate, își dădu jos pelerina și o agăță într-un cui, apoi se pregăti de lecție. Mai întâi, își puse echipamentul de protecție și își pregăti floreta. Voia să învețe să folosească și o spadă, însă Lulia nu credea că este pe deplin pregătită ca să mânuiască o armă ascuțită. Se întoarse înspre Lulia.

— Sunt gata.

— Văd, răspunse Lulia.

Vocea ei trăda o urmă de amuzament.

— Bine, șoricelule, să începe. En garde!

Își ridică floreta și o așteptă pe Evelina să facă prima mișcare.

Ce putea face ca să își ia instructoarea prin surprindere și să o destabilizeze? Lulia lua în serios scrima. Concentrarea ei nu se oprea niciodată. Conta doar lecția. Evelina făcu o fandare înainte și Lulia se feri din calea ei. Blocă floreta ei fără prea mult efort și făcu un salt înspre Evelina. Floreta ei îi atinse ușor vesta de protecție.

— Punct, zise Lulia. Din nou!

Evelinei începu să îi curgă transpirația pe frunte. Exersară timp de aproape o oră, dar tot nu înscrisese niciun punct. Se dădu din calea Luliei și se răsuci. Își ridică floreta și se avântă înainte, lovind-o pe Lulia direct în spate. În sfârșit.

— Punct! exclamă ea, bucuroasă.

Se auziră, ca un ecou, aplauze monotone. Lulia și Evelina se întoarseră ca să îl vadă pe străinul cu ochi albaștri. Fața superbă a lui Luca Dragomir o salută și, în același timp, o orbi complet. Le urmărise în tot acest timp, iar ea nu observase nimic. Doamne, ce bine că n-a . . . Obrajii începură să-i ardă la gândul că el ar putea fi aproape de ea, urmărind-o cu privirea . . .

— Bine jucat, doamnelor.

Apoi, nu mai auzi nimic. Camera se învârti și ea se prăbuși la podea, dar ceva îi atenuă căderea, ceva mai puțin tare. O învălui o negură totală.

Конец ознакомительного фрагмента.

Текст предоставлен ООО «ЛитРес».

Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию на ЛитРес.

Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.