- -
- 100%
- +
ne transformă în conserve
Şi devenim propriile noastre jertfe.
Berbeci naivi urcă singuri pe altarul de sacrificiu
Şi bătrânii dau ultimii bani la vreun oficiu
poştal
pe facturi
Nepoţii fug
de datorii,
moştenim credite
semnate cu sângele inimii.
S-aprind făclii…
în întuneric mi-e chemarea,
Când se schimbă timpul…
se schimbă noaptea…
se schimbă starea…
Şi tot cu speranţa de ieri
Noi ne vindem zilele
Pentru proaste idei…
Cu capul sus,
Cu ochii-njos
Ne transformăm
În psihoze reale
Cu spirit amărăcios…
***
Auzi, iubito, cum în geam
Se bate-un val de primăvară
Şi-n întuneric atingeam
Lumina lui firavă..
Prin miez de noapte
Şi prin străzi
Se-mbibă-n în stecle colorate
Şi schimbă chipul la ogrăzi
Şi suflă vântul cald în spate.
Se schimbă timpul lângă noi
Şi se coboară un tavan
De obosite negre nori
Cu mersul unui om bolnav.
Şi viaţa trece înainte
Păşim pe drumul de părinţi
Şi când o să ne-aducem aminte
Vom deveni deja bătrâni…
Dar viaţa merge înainte
Şi roata morii se-nvârteşte
Şi cine a trecut prin multe – simte
Cum cifra timpul păcăleşte…
***
Bătrâneţe – haine grele
Tinerețe – mâini în cer
Eu mă uit cu o tristeţe
La etatea, dusă-n cerc..
Cu pastile şi cu Biblie
Cu dorinţa de a trăi
Ei aprind făcliile
În colţ ponosit.
Ard lumini ca zilele,
Riduri reflectând
Şi s-adun fosilele,
Capul tulburând…
Tot cu dor, cu jale
Se gândesc la "ieri"
Ca şi cum o floare
La căldură-n ierni…
Tinereţea iartă
Eşec după eşec
Ea prea des se-mpacă
Cu vinul roşu sec.
Tinereţea poate
Bătrâneţea ştie
Ce şi cum să facă
Ca să fie bine.
Bătrâneţea este
parodia vieţii
Tinereţea trece
Existenţa în destin....
***
Voi nu vedeţi
ce faceţi din oameni
când oamenii stau mult in foame…
Ţări întregi
cu sclavi in loc de regi,
aşteaptând mii de ani o schimbare..
voi nu vorbiţi decât despre ce citiţi
mă tot întreb cine-a scris ce simtiţi
setaţi să nu ştiţi de unde veniţi
dar poate v-amintesc, poate reusiţi…
***
Să-ţi spun cum curge sângele de Soare
Prin venele văzduhului din cer?
Cum viaţa ta devine închisoare
Şi tu duci slujba de lăncer…
Cum îţi ascunzi în valuri de ruşine
Povara suferinţei omeneşti
Cum te gândeşti cum ai obţine
Cu uşurinţă cifrele băneşti…
Moneda îţi provoacă lacomia
Dar traiul îţi devine mai lejer
Tot ea e cea ce strică omenia
Şi-aduce răul viager.
Îţi vinzi prea scumpă libertate
Înoţi în lacul neplăcut
Şi când te uiţi – o jumătate
Din viaţa scurtă a trecut…
Şi care-i cea mai mare bogaţie?
Şi cum arată dimineaţa ta
Pe care-o vezi prin stecla cenuşie -
Aşa ceva visai cândva?
Şi-n zbuciumul aceast nemilostiv
Sentimentul e topit în lavă
Când cel mai aşteptat copil
Uită de tată şi de mamă…
***
Când inima începe să doară
Pentru nu ştiu a câta oară
Versul îmi este o mană
Care-o pun mai târziu pe rană.
***
Suntem morţi vii, uitaţi printre rânduri
Generaţie pierdută-n funebre tărâmuri
Suntem doar cifre, de-nlocuit cu alte cifre
Şi ghem de aţă măsurat numai în rife.
***
Ascultă cum pleacă
Prin chin şi tăcere
O viaţă întreagă
Purtată-n plăcere…
Ascultă cum plouă
Cum strada oftează
S-ascunde în rouă
O faţă frumoasă…
Ascultă cum codrul
Sălbatec vuieşte
Şi picură doina
Şi jalnic porneşte.
Ascultă cum vaiet
De noapte murdară
Răsună-n coclauri
C-o notă neclară…
Ascultă, fine,
Să nu-ţi fie teamă
Ascultă cum greu, din adâncuri
Pământul la dânsul ne cheamă…
***
Parcă nimic nu mai doare
Iată şi fericirea mea ieşită-n cale
Zâmbeşte…
***
Am avut mai mulţi spini în viaţă decât flori pe câmp
Şi împotriva firii sunt melul care sare pe lup
Motivul "a gândi" evocă starea "mă descurc"
Şi cel mai lung ecou devine cel mai scurt.
Ca şi piatra cea mică sparge valul cât mare
Eu îmi caut poteca care duce spre Soare
Tot repet că sânge cu sânge nu se spală
Dacă nu-nţeleg asta atunci am dat-o-n bară.
Pretutindeni pun preţ pe puteri spirituale
Că n-o să pot face prea multe cu bunuri materiale
Învăţ din orice povaţă şi fac paşii în faţă
Că şcoala vieţii n-are decât o singură vacanţă.
***
Poetul este ultima persoană care se bucură de faptul că poeziile sale sunt mutate în muzică. Deoarece el însuși este preocupat în primul rând de conținut, iar conținutul, de regulă, nu este complet asimilat de cititor și nu imediat. Chiar și atunci când poezia este tipărită pe hârtie, nu există nicio garanție că cititorul înțelege conținutul. Când și versul se suprapune muzicii, atunci, din punctul de vedere al poetului, apare o eclipsă suplimentară. Deci, pe de o parte, dacă ești mai slab, atunci ești flatat că compozitorul a scris muzică în poeziile tale. Dar dacă eşti cu adevărat îngrijorat de reacția publicului la textul tău – și aici începe lucrarea ta și la ce se rezumă în cele din urmă – atunci nu este absolut nimic de sărbătorit. Chiar dacă ai afaceri cu cel mai bun compozitor din lume. Muzica, în general, aduce poezia într-o cu totul altă dimensiune…
***
Parcă ieri eram un puşti de la liceu
Parcă ieri mă gândeam că viaţa e un mister
Parcă ieri copilăria cânta la vioară
Parcă ieri n-aveam pe suflet nici o rană…
Parcă ieri căutam tăcere printe văi
Parcă ieri mă pierdeam în florile de tei
Părcă ieri spuneam pentru prima dată "mamă"
Parcă ieri îmi ardeam inima în flamă.
Parcă ieri înotam în apele de noapte
Parcă ieri mă rugam la Dumnezeu în şoapte
Parcă ieri am citit întâia a mea carte
Parcă ieri nu vorbeam cu sine despre moarte.
***
O femeie știe să iubească până la un asemenea grad de nebunie, încât rupe toate limitele înțelegerii … De la o astfel de iubire, uneori, devine înfricoșătoare, mai ales atunci când tot ceea ce este topeşte în această dragoste …
***
De primăvară note
Sau de toamnă
Prin uliţele sparte eu mă plimb
De dimineaţă vântul bate-n spate
Spre sеară e mai linişte şi blând.
Văzduhul răsfoieşte libertatea
În geam se manifestă un pustiu
Am auzit că pe lângă o cetate
O fată a murit noaptea târziu.
Şi nu-i mai mare-n lume jalnicie
Decât să vezi inscriptul funerar
Şi groapă plină de nimicnicie
Şi trupul dus spre ultimul pătrar…
Citate
Viaţa este o apă de râu în care nu poţi întra de două ori.
A fi poet înseannă a da viaţă cuvintelor,
A fi iubitor înseamnă să storci veninul altora…
Buzele tratează boala despărţirii prea ușor..
Îmi este rău…
Chiar..
Îmi este rău
Fără
De.
Tine…
Ce zi e astăzi – nu mai ştiu
Dar mi-am dat seama că-i ziua fără tine.
Dragostea este unicul copil ce spune: " Am să vin fără ştire"…
Dragostea este un sentiment altruist. O stradă cu deplasare în sens unic..
Suntem împăcaţi cu legele vieţii
Suntem născuţi în dogmele morţii.
Hotarele pe care ne le închipuim sunt ca şi existenţa – o iluzie.
Fii înţelept ca tăcerea…
Eşti deştept, poate prea deştept ca să fii fericit…
Toate închisorile ce sunt pe pământ se înalţă în locuri pustii.
Trecutul este o amnezie compusă din litere moarte.
Nu-i mai mare pedeapsă pentru om, decât să nu-şi găsească împăcarea singur cu dânsul.
Vorbind cu alter ego, vorbim cu Dumnezeu…
Doamne, câtă durere poate suporta un om .... o inimă.....un suflet singuratic…
Imaginea ta ce demult o păstrez
De atâta privire aproape s-a şters…
Tu eşti subînţelegerea mea neglăsuită....
Un suflet afumat
O viaţă vânturoasă
Atât sunt eu – uitat.
De-o fată frumoasă..
Toamna e timpul când ochii se odihnesc,
Dar sufletul cântă…
Succesul este steaua sclipitoare a universului uman.
Şi dacă ploaia s-ar opri
Stele ar răsări..
Dar eu n-am nevoie de ele
Am nevoie de tine.
Eşti visul de care mă ţin, eşti visul care mă ţine..
Vom deveni ceva frumos şi oamenii ne vor cânta..
Un înger căzut rezistă și pe pământ…
Fiecare suflet îşi are analele sale, pictate în culoarea ochilor…
Tu eşti minunea cu ochii mari…şi mâinile rece..
Sute de case, un furnicar de oameni, dar tu eşti singur, singur, singur…
O jună cu ochii de vară
Cu mâinele de iarnă
cu sufletul primăveresc..
În lumea celor drepţi tu vei fi cea mai dreaptă.
În tot cosmosul meu tu eşti un fel de Dumnezeu.
Pustie e lumea…
Pustiu este timpul
Când eu toată luna
nu ţi-am atins vârful
Buzelor dulci…
Când vine toamna eu mereu rămân singur…
Creşteam o floare în sufletul meu
Pre numele "iubirea"
Dar ea a fost distrusă de rău
Distrusă fost-a şi a mea fire…
Nu frică, nu teamă – milă de tine mi-i..
Fiinţa din prezent poate fi doborâtă de umbra din trecut ce se reîntoarce…
Linguşirea este o morală prostituată.
Singurătatea este unicul postscriptum, lăsat pe toate sufletele omeneşti.
… o dorință mereu arzând, te omoară încet dacă nu e împlinită…
Numai cifrele trăiesc pâna la noi şi după noi.
Mama este primul cer,
Mama este ultima privire…
Tu nu eşti umbră… Eşti soare.
Oare… ce-i fericirea adevărata?
Să-l faci şi să-l vezi pe alt fericit…
Când am încetat de a mai fi copil, am murit.
Singurătatea este împodobită cu motivele neantului.
Mama reprezintă fluviul vieţii veşnice.
Tu eşti partea singurătăţii mele mari…