Strigăt De Onoare

STRIGĂT DE ONOARE

(CARTEA 4 DIN INELUL VRĂJITORULUI)

MORGAN RICE

Despre Morgan Rice

Morgan Rice este #1 la bestselleruri şi autoarea bestsellerurilor MEMORIILE UNUI VAMPIR, o serie pentru tineret cuprinzând unsprezece cărţi (şi mai urmează); #1 bestseller cu seria TRILOGIA SUPRAVIEŢUIRII, un thriller post-apocaliptic care cuprinde două cărţi (şi mai urmează); și #1 bestseller cu seria epică și fantastică INELUL VRĂJITORULUI, care cuprinde treisprezece cărţi (şi mai urmează).

Cărţile lui Morgan Rice sunt disponibile în ediţii audio şi tipărite, iar traduceri ale acestora sunt acum disponibile în limbile germană, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, japoneză, chineză, suedeză, olandeză, turcă, maghiară, cehă și slovacă (și mai multe limbi disponibile în viitor).

Morgan doreşte să vă cunoască părerile, aşa că sunteţi invitaţi să accesaţi www.morganricebooks.com pentru a vă înscrie în lista de contacte e-mail, pentru a primi o carte gratuită, cadouri, pentru a descărca gratuit aplicaţia, pentru a afla ultimele noutăţi, în exclusivitate, pentru a vă conecta prin Facebook şi Twitter şi pentru a păstra legătura!

Laude selecte pentru Morgan Rice

"INELUL VRĂJITORULUI" are toate ingredientele pentru a deveni un succes imediat: INTRIGI, contra-INTRIGI, mister, cavaleri curajoşi şi relaţii înfloritoare, pline de inimi zdrobite, decepţie şi trădare. Vă va delecta ore în șir și va satisface toate vârstele. Recomandat pentru biblioteca permanentă a tuturor cititorilor de ficţiune."

--Books and Movie Reviews, Roberto Mattos

"[O] fantezie epică distractivă."

—Kirkus Reviews

"Aici e începutul a ceva remarcabil."

--San Francisco Book Review

"Plină de acțiune .... Scrisul lui Rice este solid și premiza tentantă."

--Publishers Weekly

"O fantezie plin de spirit ....Doar începutul a ceea ce promite a fi o serie epică pentru tineret."

--Midwest Book Review

Cărți de Morgan Rice

INELUL VRĂJITORULUI

CALEA EROILOR (Cartea 1)

MARȘUL REGILOR (Cartea 2)

SOARTA DRAGONILOR (Cartea 3)

STRIGĂT DE ONOARE (Cartea 4)

JURĂMÂNT DE GLORIE (Cartea 5)

Descarcă acum cărțile lui Morgan Rice pe Play!

Ascultați seria INELUL VRĂJITORULUI în format de carte audio!

Acum disponibilă pe:

Amazon

Audible

ITunes

Vrei cărți gratuite?

Abonați-vă la lista de e-mail a lui Morgan Rice și primiți 4 cărți gratuite, 2 hărți gratuite, o aplicație gratuită și cadouri exclusive! Pentru a vă abona, vizitați: www.morganricebooks.com

Copyright © 2013 Morgan Rice

Toate drepturile rezervate. Cu excepţia cazurilor permise de Legea Drepturilor de Autor din 1976, din SUA, nicio parte din această publicaţie nu poate fi reprodusă, distribuită sau transmisă în orice formă sau prin orice mijloace sau stocată într-un sistem de baze de date sau de recuperare, fără acordul prealabil al autorului.

Acest e-book este licenţiat numai pentru uzul dumneavoastră personal. Acest e-book nu poate fi revândut sau cedat altor persoane. Dacă v-aţi dori să împărţiţi acest e-book cu o altă persoană, vă rugăm să achiziționați câte un exemplar suplimentar pentru fiecare destinatar. Dacă citiţi acest e-book şi nu l-aţi cumpărat, sau nu a fost achiziţionat numai pentru uzul dumneavoastră, atunci vă rugăm să îl returnaţi şi să achiziţionaţi o copie proprie. Vă mulţumim că respectaţi munca dificilă a acestui autor.

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, afacerile, organizaţiile, locurile, evenimentele şi incidentele sunt fie produsul imaginaţiei autorului, fie sunt utilizate ficţional. Orice asemănare cu persoane reale, în viaţă sau decedate, este o simplă coincidenţă.

Copyright imagine copertă RazoomGame, utilizată sub licență de la Shutterstock.com.

CUPRINS

CAPITOLUL UNU

CAPITOLUL DOI

CAPITOLUL TREI

CAPITOLUL PATRU

CAPITOLUL CINCI

CAPITOLUL ȘASE

CAPITOLUL ȘAPTE

CAPITOLUL OPT

CAPITOLUL NOUĂ

CAPITOLUL ZECE

CAPITOLUL UNSPREZECE

CAPITOLUL DOISPREZECE

CAPITOLUL TREISPREZECE

CAPITOLUL PAISPREZECE

CAPITOLUL CINCISPREZECE

CAPITOLUL ȘAISPREZECE

CAPITOLUL ȘAPTESPREZECE

CAPITOLUL OPTSPREZECE

CAPITOLUL NOUĂSPREZECE

CAPITOLUL DOUĂZECI

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI UNU

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI DOI

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI TREI

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI PATRU

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI CINCI

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘASE

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘAPTE

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI OPT

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI NOUĂ

CAPITOLUL TREIZECI

CAPITOLUL TREIZECI ȘI UNU

CAPITOLUL TREIZECI ȘI DOI

CAPITOLUL TREIZECI ȘI TREI

CAPITOLUL TREIZECI ȘI PATRU

CAPITOLUL TREIZECI ȘI CINCI

CAPITOLUL TREIZECI ȘI ȘASE

CAPITOLUL TREIZECI ȘI ȘAPTE

CAPITOLUL TREIZECI ȘI OPT

CAPITOLUL TREIZECI ȘI NOUĂ

"Nu te teme de măreție:

Unii se nasc măreți,

unii obțin măreția,

iar unora li se aruncă măreția în cârcă."

-William Shakespeare

A douăsprezecea noapte

Luanda s-a repezit să traverseze câmpul de luptă, evitând în ultima clipă un cal în galop în timp ce-și făcea drum spre locuința mică în care se afla regele McCloud. Ținea strâns în mână țepușa de fier, tremurând, în timp ce traversa terenul prăfuit al orașului pe care-l cunoscuse odată, acest oraș al poporului ei. Fusese forțată toate aceste luni să-i vadă fiind măcelăriți - și îi ajunsese. Ceva în interiorul ei s-a rupt. Nu-i mai păsa dacă mergea împotriva întregii armate McCloud - ea va face tot ce putea să-l oprească.

Luanda știa că ce era pe cale să facă era o nebunie, că își lua viața în propriile mâini, și că probabil McCloud o va ucide. Dar și-a împins aceste gânduri din minte în timp ce alerga. Venise timpul să facă ce era corect - cu orice preț.

Pe câmpul de luptă aglomerat, în mijlocul soldaților, l-a reperat pe McCloud în depărtare, cărând-o pe biata fată care țipa într-o locuință abandonată - o casă mică de lut. El a trântit ușa în urma lor, ridicând un nor de praf.

"Luanda!" a venit un strigăt.

Se întoarse și-l văzu pe Bronson, la vreo sută de metri în urmă, alergând după ea. Progresul lui a fost întrerupt de un flux nesfârșit de cai și soldați, forțându-l să se oprească de mai multe ori.

Acum era șansa ei. Dacă Bronson o prindea, el avea să o împiedice să meargă până la capăt.

Luanda și-a dublat viteza, strângând spasmodic țepușa, și a încercat să nu se gândească cât de nebunești erau toate astea, cât de mici îi erau șansele. Dacă armate întregi nu-l puteau doborî pe McCloud, dacă proprii săi generali, propriul său fiu, tremurau dinaintea lui, ce șansă putea să aibă ea singură?

Mai mult decât atât, Luanda nu mai ucisese vreun om înainte, cu atât mai puțin un om de statura lui McCloud. Oare se va bloca atunci când va veni momentul? Oare chiar putea să se strecoare până la el? Era el oare invincibil, cum o avertizase Bronson?

Luanda s-a simțit implicată în vărsare de sânge a acestei armate, în ruina țării ei. Privind înapoi, ea regreta că fusese de acord să se căsătorească vreodată cu un McCloud, în ciuda dragostei ei pentru Bronson. Clanul McCloud, învățase ea, era un popor sălbatic, fără speranță. Clanul MacGil fusese norocos că Ținuturile Înalte îi separau, acum își dădea seama de asta, și că rămăseseră de partea lor a Inelului. Ea fusese naivă, fusese proastă să creadă că cei din clanul McCloud nu erau atât de răi pe cât fusese crescută să creadă. Ea a crezut că i-ar putea schimba, că a avea oportunitatea de a fi o prințesă McCloud - și într-o zi regină - cumva merita, indiferent de riscuri.

Dar acum știa că se înșelase. Ea ar renunța la tot - la titlul ei, la bogățiile ei, la faima ei, la tot - ca să nu-i fi întâlnit niciodată pe cei din clanul McCloud, pentru a fi din nou în siguranță, cu familia ei, în partea ei de Inel. Era acum supărată pe tatăl ei pentru că a aranjat această căsătorie; ea era tânără și naivă, dar el ar fi trebuit să știe mai bine. Era oare politica atât de importantă pentru el ca să-și sacrifice propria fiică? Era supărată pe el, de asemenea, pentru că murise, pentru că o lăsase singură cu toate acestea.

Luanda învățase în modul dificil, în ultimele luni, să depindă de ea însăși, iar acum era șansa ei de a îndrepta lucrurile.

Tremura când a ajuns la căsuța de lut cu ușa întunecată, de stejar, trântită de rege. Se întoarse și se uită în ambele sensuri, așteptându-se ca oamenii lui McCloud să o prindă; dar spre ușurarea ei, erau prea preocupați cu dezastrul pe care-l provocau ca să o observe.

S-a întins, cu țepușa într-o mână, și a apucat clanța, rotind-o cât de ușor ca a putut, rugându-se să nu-l alerteze pe McCloud.

Păși înăuntru. Era întuneric aici, și ochii i s-au ajustat treptat de la lumina dură a soarelui în orașul alb; aici era și mai rece, și pe când păși peste pragul casei mici, primul lucru pe care l-a auzit au fost gemetele și strigătele fetei. Când ochii i s-au obișnuit, s-a uitat prin căsuță și l-a văzut pe McCloud, gol de la brâu în jos, pe podea, cu fata dezbrăcată, zbătându-se sub el. Fata striga și țipa, cu ochii dați peste cap, până când McCloud s-a întins și i-a închis gura cu palma masivă.

Luandei îi venea cu greu să creadă că ce vedea era real, că ea chiar trecea prin asta. A făcut un pas timid înainte, cu mâinile tremurând, cu genunchii moi, și s-a rugat să aibă puterea de a merge până la capăt. Strângea țepușa de fier ca și cum ar fi fost o funie salvatoare.

Te rog, Doamne, lasă-mă să-l omor pe acest om.

L-a auzit pe McCloud grohăind și gemând, ca un animal sălbatic, satisfăcându-se. Era neobosit. Țipetele fetei părea să crească cu fiecare mișcare a lui.

Luanda a mai făcut un pas, apoi altul, și era la doar un metru distanță. S-a uitat în jos la McCloud, i-a studiat corpul, încercând să decidă care era cel mai bun loc unde să lovească. Din fericire, el își scosese cămașa de zale și purta doar o cămașă de pânză subțire, acum udă de transpirație. O putea mirosi de aici, și s-a dat înapoi. Scoaterea armurii fusese o mișcare neglijentă din partea lui, și va fi, a decis Luanda, ultima sa greșeală. Va ridica sus țepușa, cu ambele mâini, și o va înfige în spatele lui expus.

Când gemetele lui McCloud au ajuns la maxim, Luanda a ridicat sus țepușa. S-a gândit la cum i se va schimba viața după acest moment, cum, în doar câteva secunde, nimic nu va mai fi la fel. Regatul McCloud va fi eliberat de regele său tiran; oamenii ei vor fi scutiți de mai multe distrugeri. Noul ei soț îi va lua locul și, în final, totul va fi bine.

Luanda stătea acolo, înghețată de frică. Tremura. Dacă nu acționa acum, nu o va face niciodată.

Și-a ținut respirația, a făcut un ultim pas înainte, ținând țepușa deasupra capului cu ambele mâini, și dintr-o dată s-a lăsat în genunchi, trimițând în jos fierul cu toate forțele, pregătită să-l înfigă în spatele bărbatului.

Dar s-a întâmplat ceva ce nu se aștepta, și totul s-a întâmplat ca într-o ceață, prea repede pentru ca ea să reacționeze: în ultima secundă McCloud s-a rostogolit din drum. Pentru un bărbat de statura lui, era mult mai rapid decât își putuse ea imagina. S-a rostogolit într-o parte, lăsând-o pe fata de sub el expusă. Era prea târziu ca Luanda să se oprească.

Țepușa de fier a continuat, spre groaza ei, înfigându-se în jos până la capăt, în pieptul fetei.

Fata s-a ridicat drept în sus, țipând, și Luanda a fost îngrozită să simtă țepușa străpungându-i carnea, mai mulți centimetri, direct până la inimă. Sânge i-a bolborosit din gură și s-a uitat la Luanda, îngrozită, trădată.

În cele din urmă, a căzut pe spate, moartă.

Luanda a îngenuncheat acolo, amorțită, traumatizată, abia înțelegând ce tocmai se întâmplase. Înainte de a putea procesa totul, înainte să-și poată da seama că McCloud era în siguranță, a simtit o lovitură dureroasă pe o parte a feței, și s-a simțit căzând la pământ.

Când cădea prin aer, era vag conștientă de faptul că McCloud tocmai o lovise, o lovitură extraordinară care a trimis-o în zbor, că el chiar îi anticipase fiecare mișcare, de când intrase în cameră. El simulase ignoranța. Așteptase acest moment, așteptase ocazia perfectă nu doar de a se feri de lovitura ei, dar și de a o păcăli, în același timp, să o ucidă pe sărmana fată, pentru a pune vina în mâinile ei.

Înainte ca lumea ei să se stingă, Luanda a prins o privire spre fața lui McCloud. El rânjea în jos, cu gura deschisă, respirând greu, ca o fiară sălbatică. Ultimul lucru pe care l-a auzit, înainte ca cizma lui uriașă să se ridice și să coboare direct spre fața ei, a fost vocea lui guturală, scurgându-se animalic:

"Mi-ai făcut o favoare", a spus el. "Oricum terminasem cu ea."

CAPITOLUL DOI

Gwendolyn a fugit pe străzile laterale întortocheate din partea cea mai rău famată a Curții Regelui, cu lacrimile curgându-i pe obraji pe când se îndepărta de castel, încercând să ajungă cât mai departe posibil de Gareth. Inima încă îi bătea să-i sară din piept de la confruntarea lor, de când îl văzuse pe Firth spânzurat, de când auzise amenințările lui Gareth. A încercat cu disperare să extragă adevărul din minciunile lui. Dar, în mintea bolnavă a lui Gareth, adevărul și minciuna erau toate împletite împreună, și era atât de greu să știi ce era real. Oare încercase să o sperie? Sau tot ce spusese era adevărat?

Gwendolyn văzuse cu ochii ei trupul spânzurat al lui Firth, și asta i-a spus că poate, de această dată, totul era adevărat. Poate că Godfrey a fost într-adevăr otrăvit; poate că ea a fost într-adevăr vândut într-o căsătorie cu un sălbatic Nevarun; și, poate că acum Thor călărea direct într-o ambuscadă. Gândul i-a dat fiori.

Se simțea neajutorată în timp ce alerga. Ea trebuia să îndrepte lucrurile. Nu putea alerga tocmai până la Thor, dar putea alerga la Godfrey și putea vedea dacă fusese otrăvit și dacă era încă în viață.

Gwendolyn a sprintat mai tare spre partea rău famată a orașului, uimită să se găsească aici, din nou, de două ori în tot atâtea zile, în această parte dezgustătoare a Curții Regelui, unde jurase să nu se mai întoarcă. Dacă Godfrey chiar fusese otrăvit, știa că se va fi întâmplat la berărie. Unde altundeva? Era supărată pe el pentru că se întorsese la băutură, pentru că-și coborâse garda, pentru că fusese atât de neglijent. Dar, mai presus de toate, ea se temea pentru el. Și-a dat seama cât de mult ajunsese să țină la fratele ei în ultimele zile, și gândul de a-l pierde și pe el, mai ales după ce-l pierduse pe tatăl ei, îi lăsa un gol în inimă. Și, de asemenea, se simțea într-un fel responsabilă.

Gwen a simțit o frică reală pe când se avânta pe aceste străzi, și nu din cauza bețivilor și ticăloșilor din jurul ei; mai degrabă, ea se temea de fratele ei, Gareth. El părea demonic la ultima lor întâlnire, iar ea nu-și putea scoate din minte imaginea feței lui, a ochilor lui - atât de negri, atât de lipsiți de suflet. Arăta posedat. Faptul că el fusese așezat pe tronul tatălui lor făcuse imaginea chiar mai suprarealistă. Se temea de răzbunarea lui. Poate el chiar complota să o mărite, ceva ce ea nu va permite niciodată; sau poate că vroia doar să o facă să se uite în altă direcție și de fapt plănuia să o asasineze. Gwen a privit în jur, și, cum alerga, fiecare chip îi părea ostil, străin. Toată lumea părea o amenințare potențială, trimisă de Gareth să o ucidă. Devenea din ce în ce mai paranoică.

Gwen a dat colțul și a dat peste un bărbat în vârstă, beat - ceea ce a făcut-o să-și piardă echilibrul - și a sărit și a țipat involuntar. Era tensionată la maxim. I-a luat o clipă să-și dea seama că era doar un trecător neglijent, nu unul dintre acoliții lui Gareth; s-a întors și l-a văzut împleticindu-se, fără măcar să se întoarcă și să-și ceară scuze. Lipsa de demnitate a acestei părți a orașului era mai mult decât putea suporta. Dacă nu ar fi fost vorba de Godfrey, ea nici nu s-ar fi apropiat de ea, și l-a urât pentru că a făcut-o să se înjosească astfel. De ce nu era în stare pur și simplu să stea departe de taverne?

Gwen a mai dat un colț și acolo era: taverna preferată a lui Godfrey, un loc ca vai de capul lui, stând acolo strâmbă, cu ușa întredeschisă, cu bețivi revărsându-se din ea, așa cum o făceau mereu. Ea nu a pierdut timpul, ci s-a grăbit prin ușa deschisă.

Ochii ei au avut nevoie de câteva clipe ca să se obișnuiască cu semi-întunericul dinuntru, cu duhoarea de bere stătută și trupuri nespălate; când a intrat, sala s-a scufundat în tăcere. Cele vreo două duzini de bărbați înghesuiți înăuntru s-au întors cu toții și s-au uitat la ea, surprinși. Iat-o aici, o membră a familiei regale, îmbrăcată cu haine alese, repezindu-se în această cameră care probabil nu mai fusese curățată de ani de zile.

S-a dus direct la un bărbat înalt, cu o burtă mare, pe care l-a recunoscut ca fiind Akorth, unul dintre prietenii de băutură ai lui Godfrey.

"Unde e fratele meu?" l-a întrebat ferm.

Akorth, care de obicei era în vervă, gata să scoată vreo glumă porcoasă de care râdea el însuși primul, a surprins-o: el doar a dat din cap.

"Nu face bine, doamna mea", a spus el, sumbru.

"Ce vrei sa spui?” a insistat ea, cu inima începând să bată repede.

"A băut o bere stricată", a spus un bărbat înalt, slab, pe care ea l-a recunoscut ca fiind Fulton, celălalt amic al lui Godfrey. "S-a prăbușit aseară târziu. Nu s-a mai sculat."

"E în viață?" a întrebat ea, frenetic, apucându-l pe Akorth de încheietura mâinii.

"Abia", a răspuns el, privind în jos. "A avut o perioadă mai grea. S-a oprit din vorbit cu o oră în urmă."

"Unde este?" a insistat ea.

"În camera din spate, doamnă", a spus barmanul, sprijinindu de bar și ștergând o halbă, arătând și el sumbru. "Și ar fi bine să ai un plan ce să faci pentru el. Nu am de gând să am un cadavru zăcând în taverna mea."

Gwen, copleșită, s-a surprins pe sine când a scos un pumnal mic, s-a aplecat în față și i-a ținut vârful la gâtul barmanului.

El a înghițit cu noduri, privind-o șocat, pe când sala a căzut într-o tăcere de moarte.

"În primul rând", a spus ea, "acest loc nu este o tavernă- este o bodegă ca vai de mama ei, și una pe care o s-o fac una cu pământul cu ajutorul gărzii regale dacă mai îndrăznești să-mi vorbești așa. Poți începe prin a mi te adresa cu doamna mea."

Gwen s-a simțit ca o altă persoană, și a fost surprinsă de puterea care o inunda; nu avea nicio idee de unde provenea.

Barmanul a înghițit în sec.

"Doamna mea", a repetat el.

Gwen a ținut ferm pumnalul.

"În al doilea rând, fratele meu nu va muri - și cu siguranță nu în acest loc. Cadavrul lui ar aduce tavernei tale mei multă onoare decât orice suflet viu care a trecut pe aici. Și dacă moare, poți fi sigur că vina va cădea pe tine."

"Dar nu am făcut nimic rău, doamna mea!" a pledat el. "Era același bere pe care am dat-o la toată lumea!"

"Cineva trebuie să o fi otrăvit", a adăugat Akorth.

"Ar fi putut fi oricine", a spus Fulton.

Gwen a coborât încet pumnalul.

"Du-mă la el. Acum!" a poruncit ea.

Barmanul și-a coborât umil capul de data aceasta și se întoarse și se grăbi printr-o ușă laterală din spatele barului. Gwen l-a urmat, Akorth și Fulton alăturându-i-se.

Gwen a intrat în camera din spate a micii taverne și s-a auzit icnind când l-a vazut pe fratele ei, Godfrey, întins pe podea, pe spate. Era mai palid decât îl văzuse vreodată. Părea să fie la un pas de moarte. Totul era adevărat.

Gwen s-a grabit lângă el, i-a apucat mâna și a simțit cât de rece și umedă era. Nu era conștient, cu capul culcat pe podea, neras, cu părul slinos lipindu-i-se de frunte. Dar ea i-a simțit pulsul, și deși era slab, era încă acolo; a văzut, de asemenea, cum i se ridica pieptul cu fiecare respiratie. Era în viață.

Ea a simțit o furie bruscă inundând-o.

"Cum ai putut să-l lași aici așa?" a țipat, întorcându-se brusc spre barman. "Fratele meu, un membru al familiei regale, lăsat singur să zacă pe podea ca un câine și să moară?"

Barmanul a înghițit greu, părând nervos.

"Și ce altceva era să fac, doamna mea?" întrebă el, părând nesigur. "Aici nu este un spital. Toată lumea a spus că practic e mort și-"

"El nu e mort!" țipă ea. "Și voi doi", a spus ea, întorcându-se spre Akorth și Fulton, "ce soi de prieteni sunteți? El v-ar fi lăsat așa?"

Akorth și Fulton au schimbat o privire umilită.

"Iartă-mă", a spus Akorth. "Doctorul a venit noaptea trecută și s-a uitat la el și a spus că e pe moarte - și că nu mai e decât o chestiune de timp. Eu n-am crezut că se mai poate face ceva."

"Am stat cu el aproape toată noaptea, doamna mea", a adăugat Fulton , "alături de el. Tocmai am luat o pauză scurtă, am băut ceva să ne înecăm tristețea, și apoi ai venit și-"

Gwen s-a întins mânioasă și le-a plesnit amândurora halbele din mâini, trimițându-le pe podea, lichidul vărsându-se peste tot. Ei s-au holbat la ea, șocați.

"Fiecare dintre voi, apucați-l de la un capăt," a poruncit ea rece, stând în picioare, simâind o nouă putere crescând în ea. "Îl vom lua din acest loc. Mă veți urma traversând Curtea Regelui până ajungem la vrăcița regală. Fratelui meu i se va da o șansă de recuperare reală, și nu va fi lăsat să moară pe baza prostiilor scoase de un doctor fără minte.

"Și tu," a adăugat ea, întorcându-se spre barman. "Dacă fratele meu va trăi, și dacă va reveni vreodată în acest loc și vei fi de acord să-i servești o băutură, voi avea personal grijă să fii aruncat într-o temniță de unde să nu mai ieși."

Barmanul s-a foit și a plecat capul.

"Acum mișcați-vă!" țipă ea.

Akorth și Fulton au tresărit și au sărit la treabă. Gwen a ieșit grăbită din cameră, cei doi urmând-o, cărându-l pe fratele ei, urmând-o afară din berărie și în lumina zilei.

Ei au început să se grăbească pe străzile dosnice, aglomerate, ale Curții Regelui, spre vrăciță, și Gwen s-a rugat doar să nu fie prea târziu.

CAPITOLUL TREI

Thor galopa pe terenul prăfuit din exteriorul Curții Regelui, cu Reece, O'Connor, Elden și gemenii alături de el, cu Krohn alergându-i alături, Kendrick, Kolk, Brom, și zeci de membri ai Legiunii și Cavaleri de Argint călărind cu ei, o mare armată galopând spre întâlnirea cu clanul McCloud. Mergeau ca unul, pregătindu-se să elibereze orașul, și sunetul copitelor era asurzitor, huruind ca tunetul. Călăriseră toată ziua, și deja al doilea soare era de mult timp pe cer. Lui Thor nu-i venea să creadă că el călărea cu acești mari războinici, în prima sa misiune militară adevărată. El simțea că l-au acceptat ca pe unul de-al lor. Într-adevăr, întreaga Legiunea fusese chemată în calitate de rezerve, și frații lui de arme călăreau în jurul lui. Membrii Legiunii se pierdeau în miile de oameni ai armatei regelui, și Thor, pentru prima oară în viața lui, s-a simțit o parte din ceva mai mare decât el.