Umbra Morții (Legături De Sânge Volumul 8)

Umbra Morții

Seria Legături de Sânge Volumul 8

Amy Blankenship, RK Melton

Translator: Elena Marin

Drept de Autor © 2012 Amy Blankenship

Ediția a doua Publicată de TekTime

Toate drepturile rezervate.

Chad și Trevor participau la lupta secolului, una din care puțini puteau supraviețui și pleca pe picioarele lor, fără răni prea grave… un concurs de privit fix.

În cele din urmă, Chad cedă și clipi.

- Ți-am spus, Trevor, nu este nimic în neregulă cu mine. Crede-mă, dacă aveam puteri supranaturale, le foloseam chiar acum pe tine. Chiar și Ren spune că încă sunt complet uman și nu prezint reacții adverse.

Chad își luă privirea de la Trevor și îl fixă pe Ren.

- Haide, spune ceva, susține-mă.

Ren ridică din umeri, dar îl ignoră pe Trevor, știind că Storm urma să decidă dacă Chad scăpase din încurcătură sau nu.

- Nu simt nicio putere dinspre el… zero. Încă este uman, din câte îmi dau eu seama. Kriss a spus că s-ar putea vindeca mai repede decât normal… cel puțin pentru o perioadă.

- Deci nu știm dacă reînvierea lui este permanentă? întrebă Storm, savurând rezolvarea amuzantă a disputei dintre Chad și Trevor. Era uimitor ce lucruri păreau să îl distreze în ultimul timp.

Ren dădu din cap, intrând în jocul înlănțuirii de idei a lui Storm.

- Chiar este greu de spus. Singurul mod în care ne putem convinge este să fie ucis din nou și să revină la viață.

Chad făcu un pas înapoi, îndepărtându-se de grup și ridicând mâna.

- Nici măcar să nu vă gândiți la asta. Nu sunt vreun cobai și îmi cam place să respir.

Buzele lui Storm se contractară involuntar, dar se abținu, de dragul lui Chad.

- Atunci putem presupune fără probleme că n-o să-i crească aripi și c-o să-și ia zborul. Când Chad îi aruncă o privire ca și când bănuia că o luase razna, pierdu mica bătălie cu zâmbetul înăbușit.

- Te rog, spune-mi că glumești. Ochii lui Chad îl fixară intens, știind că, atunci când Storm spunea așa ceva, cei mai mulți îl luau în serios.

Hotărât să nu răspundă la această întrebare, Storm își îndreptă atenția către Trevor, care îl privea și el ciudat.

- Nu văd niciun motiv pentru care Chad trebuie să stea la castel, dacă nu-i place aici. A apărut vreun indiciu cu privire la motivul pentru care a fost luat în vizor, de fapt?

- NU, și am trimis lupii să supravegheze și să îi cerceteze apartamentul în fiecare zi, dar criminalul nu și-a arătat fața de laș, răspunse Trevor. Lupii ar fi mirosit un demon, dacă vreunul ar fi bântuit încă pe acolo. Dar, chiar și-așa, cred că nu trebuie să se întoarcă acolo. În mod evident, nu este un loc sigur.

- Vreți să încetați să vorbiți despre mine ca și cum nu sunt aici? Sunt adult și pot să-mi port singur de grijă, Chad se încruntă la Trevor. N-aveți cum să planificați răzbunarea morții mele, când eu nu sunt mort.

- Ai fost mort, ripostă Trevor. Cei doi bărbați își luară pozițiile de atac pentru un alt concurs de privit fix.

- Haideți să facem un târg, începu Storm să râdă la o glumă care avea sens doar în mintea lui. Micah și Titus, împreună cu cea mai mare parte a haitei, stau la Night Light. În clubul ăla imens este loc suficient și, oricum, deja ai lucrat cu cei mai mulți dintre ei la stație. Dacă nu vrei să stai aici, de ce nu ești de acord să locuiești acolo, împreună cu haita de lupi?

- Mie-mi sună bine, declară Trevor cu aplomb. Nu este la fel de sigur ca aici, la castel, dar este un progres față de traiul într-un loc în care un criminal poate intra pur și simplu și să te ucidă.

- Cine-a murit și te-a făcut șeful meu? Chad aproape că țipă la Trevor.

- Tu, prostule, răspunse Trevor cu un zâmbet afectat, uimit de cât de ușor îi fusese servită această replică.

Chad se încruntă la gândul că se transformase dintr-un cobai într-un cățeluș vagabond.

- Până la urmă, de unde ți-a venit ideea că ei mă vor acolo?

- De la soră-ta, șopti Trevor dramatic, exploatându-și atuul la maximum. De fapt, Envy a amenințat că-ți dă foc la apartament dacă te prinde că te-ntorci acolo pentru a locui singur.

- Ce? Chad se strâmbă la partenerul lui. Inventezi din mers… nu?

- Envy crede că nu ți-ar plăcea să stai la ea, din cauza situației de acum de la Moon Dance. Este o nebunie acolo, de când au început pregătirile pentru petrecerea anuală de Halloween, suprapuse cu lucrările de renovare. Deci, s-au întâlnit cu toții și au discutat despre asta… și, cum Night Light este închis deocamdată, polițaii se cam vântură pe acolo. Și-au închipuit că te vei simți chiar ca acasă.

Chad rezistă impulsului de a urla la toți cei trei bărbați, care păreau că se raliaseră împotriva lui. Începuse să se simtă ca un copilaș păzit de bonă, dar, în acest moment, era dispus să facă orice pentru a scăpa de la castel. Putea să jure că l-ar fi disecat, dacă i-ar fi lăsat… era o senzație cel puțin ciudată. Era singura ființă umană care locuia în castelul ăsta, dar numai el era tratat ca un ciudat.

- Hai, Trevor, sunt sigur că Evey este plictisită. Ne poate duce s-o vedem pe Envy și, cât timp vorbesc cu soră-mea… poate că îi poți prezenta lui Devon mașina ta extrem de interesantă, spuse Chad cu o căutătură cruntă, apoi ieși cu pași apăsați din birou.

Trevor îl privi părăsind camera, apoi îl măsură pe Ren cu privirea.

- Știi… dacă Evey nu mi-ar fi intrat la inimă, aș fi fost extrem de furios pe tine acum.

Ren îi aruncă un zâmbet superior.

- Să fii bun cu ea. Te iubește. Izbucni în râs când Trevor își dădu ochii peste cap și îl urmă pe Chad, părăsind încăperea.

*****

Angelica privi în jos, spre intrarea în metrou, apoi în sus, spre soare, știind că avea să-i simtă lipsa, din cauză că se pregătea să intre în subteran. Trebuia să plece de la castel… să fie puțin singură și să muncească, pur și simplu. Syn îi fusese de mare ajutor ca partener în ultima săptămână… dar, spre binele ei, în acest moment simțea nevoia unei scurte separări.

Deși trebuia să admită că se bucurase de atenția lui Syn, mai devreme, când se trezise și nu îl găsise acolo, începuse să-l caute. A fost ca un fel de semnal de alarmă… nu căutase niciodată pe cineva în felul acesta în viața ei și uite că acum… tânjea după el.

Avea nervii destul de încordați și așa, cu toată tensiunea sexuală mistuitoare dintre ei… ultimul lucru de care avea nevoie era să se afle în situația în care ea să fie de vină pentru că începuse să se bazeze pe compania lui. Și, pentru ca lucrurile să fie și mai rele, avusese un alt vis chiar înainte să plece de la castel. Nu ar fi permis să o supere dar, cum era doar al treilea vis pe care îl avusese în viața ei… o deranja al naibii de tare.

Celelalte două visuri fuseseră coșmaruri despre o fetiță-demon sinistră și un oraș însângerat… dar nu și acesta. Făcea dragoste… parcă deschisese ochii la jumătatea visului și se trezise întinsă sub un bărbat, pe un pat de mușchi de copaci, privind o cascadă ce curgea într-o lagună, la câțiva centimetri de ea.

Întorcând capul pentru a-l vedea pe bărbatul ce o penetrase adânc… simțise încătușarea privirii lui Syn și se trezise brusc din vis.

Incapabilă să gestioneze prea bine sentimentele pe care i le insuflase visul, se dusese la biroul lui Ren și îi căutase hărțile, alegând cel mai fierbinte loc de activitate a demonilor. Își făcuse rapid și o geantă pentru noapte, cu intenția clară de a lua o cameră la hotel în noaptea aceea și de a ieși pe furiș din castel, fără să știe nimeni. O singură noapte… pentru a-și reaminti că se descurcă foarte bine și singură.

Privind încă o dată peste umăr pentru a se asigura că nu era urmărită, Angelica începu să coboare treptele spre metroul care circula pe sub L.A. Acesta era unul dintre locurile pe care le evitase până acum, din cauză că acolo putea fi orice, pregătit să atace brusc. Dar Ren marcase zona asta pe hartă ca punct fierbinte și, din câte își putea da ea seama, nu era pe stradă. Celălalt loc care mai rămăsese putea fi… sub pământ.

Se încruntă văzând un bărbat masiv urcând scările, înspre ea, și se dădu puțin mai aproape de perete pentru a-l evita. Totuși, probabil că bărbatul era într-o stare de spirit foarte proastă, fiindcă dădu intenționat peste ea, aproape făcând-o să își piardă echilibrul și să cadă până la baza scărilor. Nu părea că trecătorii ar fi observat, iar privirea ei încruntată se înăspri, când unul dintre polițiștii de la metrou o abordă.

- Sunteți bine, domnișoară? zise ofițerul, întrebându-se dacă nu cumva este drogată. Am văzut că v-ați împiedicat și aproape ați căzut… aveți nevoie de ajutor?

Angelica se încruntă mai tare și privi în spate, în susul scărilor, către bărbatul imens care intrase în ea. Nu părea să îl vadă nimeni, dar oamenii îl ocoleau de parcă era acolo.

- Nu, răspunse ea politicos. Sunt bine.

Agentul încuviință din cap și își continuă drumul, dar Angelica strânse din ochi, apoi privi din nou în jos, în stația slab iluminată. Syn o învățase cum să își ascundă propria energie astfel încât chestiile pe care le urmărea să nu îi simtă prezența. Gândind că un demon invizibil tocmai trecuse prin ea și își văzuse de drum… părea că funcționează foarte bine.

Se încruntă din nou, întrebându-se de ce avea darul de a vedea demonul cel ursuz clar ca lumina zilei, când alți oameni nu puteau. Hotărând să-și gestioneze mai târziu criza de identitate, Angelica își reglă cureaua genții pe umăr și continuă să coboare, îndreptându-se către cea mai puternică sursă de activitate a demonilor.

Michael făcuse o plimbare prin oraș, încercând să se hotărască ce să facă pentru balul mascat de la Moon Light. Îi trecuse prin cap să se costumeze, dar nu îl prea atrăgea ideea. În cele din urmă, decisese că cel mai bine ar fi cumpărat o mască de la The Witch’s Brew, și-ar fi scuturat de praf cele mai bune haine pe care le mai avea din secolul al XVII-lea, și se costuma în el însuși.

Tocmai dăduse colțul, când o văzu pe Angelica stând la intrarea în stația de metrou, privind înăuntru, fără să fie însoțită de Syn. O urmări cum privește în sus, cu dorință, spre cerul senin, apoi cum coboară treptele în interiorul întunecat.

Fiindu-i stârnit interesul, Michael o urmări discret în josul scărilor. Nu-i era teamă că va fi prins, deoarece între ei se aflau o mulțime de oameni pe scări… ar fi putut aduna rapid umbrele în jurul lui și s-ar fi ascuns de ea, dacă s-ar fi întors. Michael zâmbi, dorindu-și să fi știut trucul ăsta când era copil.

Se încruntă când văzu un bărbat masiv împingând-o intenționat pe Angelica în perete, apoi văzându-și de drum ca și cum nimic nu se întâmplase. Îl surprinse furia instantanee pe care o simți. Respirând adânc pentru a se calma, Michael continuă să meargă și se așeză ostentativ în calea bărbatului. Când uriașul ajunse în fața lui, se opriră amândoi și începură să se privească fix unul pe altul. Brusc, în minte îi apăru o scenă în care îl văzuse odată pe Damon, enervat fiind de un demon.

- Unde arde? întrebă Michael cu un zâmbet tăios.

Buzele uriașului se desfăcură, scoțând la iveală o gură plină de dinți stricați, care aproape că-l îngrețoșă pe Michael. Mâna îi alunecă înspre centrul pieptului demonului… atingându-l pur și simplu cu palma, fără să-l rănească. Zâmbi afectat, văzând confuzia demonului.

- Ai auzit vreodată de combustie spontană? întrebă Michael curios, înainte de a-și retrage mâna. Dacă nu, să te pregătești pentru un curs intensiv.

Michael se dădu înapoi și dispăru rapid când demonul își privi pieptul, apoi urlă în agonie. Oamenii din jurul bărbatului începură să strige și să fugă când hainele acestuia începură să fumege. În câteva secunde, toată pielea i se înroși, apoi se bășică și arse, ca cenușa într-un foc de tabără.

Angelica se opri și privi înapoi pe după cotul scărilor, auzindu-l pe bărbat cum începuse să țipe, și se întrebă ce naiba se întâmplase. Era un demon, asta știa, dar cine îl atacase într-un mod atât de dureros? Angelica ridică o sprânceană, dorindu-și să se fi gândit ea prima la asta, apoi scoase un oftat, imaginându-și că probabil îl atacase un alt demon.

Ridicând din umeri, continuă să coboare scările și zâmbi cu satisfacție, auzind trosnetul inconfundabil al oaselor cuprinse de foc. Storm avusese dreptate spunând că cei mai mulți demoni se distrug între ei. Angelica se dădu rapid din drum, când mai mulți paznici de la metrou se repeziră pe scări pentru a afla motivul declanșator al panicii oamenilor.

Michael se înfășură în umbre și înaintă spre baza scărilor, ferindu-se de privirea Angelicăi, care tocmai apăruse. Trecu chiar pe lângă el, iar el își înăbuși un zâmbet. Nu știa ce caută aici singură, dar urmărirea mamei sale chiar îl amuza puțin.

Știa că Angelica nu-și amintea de el, însă amintirile lui cu ea erau extrem de clare… chiar și numele ei era același. Din cauza ei nu se îndrăgostise niciodată de vreo femeie… niciuna nu se compara cu ea când venea vorba despre dragostea pe care i-o arătase nu doar lui, ci și pătimașului Damon.

Petrecuse atât de mult timp gândindu-se că singura formă de dragoste adevărată este aceea a unei mame pentru copiii ei. De curând, oamenii din jurul lui îl făcuseră să pună la îndoială această teorie.

Angelica stătea pe peron, urmărind oamenii cum se amestecau, văzându-și de viețile lor. Observând un băiețel uitându-se pe furiș la ea de după mama lui și zâmbind, își aminti ce făcuse Syn la spital. Îi zâmbi și ea băiatului, dorindu-și să fi avut puterea să-l facă intangibil pentru demoni, deoarece mama lui, fără să știe, îl adusese aici, în tunel, unde aceștia mișunau.

Se simți dezgustată, dându-și seama că gândurile ei parcurseseră cercul complet… înapoi la Syn. Simțind că a prins curaj, se apropie de balustrada care îi proteja pe oameni să nu cadă pe șine și se aplecă puțin, privind într-o parte, apoi în cealaltă. Întorcându-se la stânga, urmări șinele cu privirea până la capătul sălii masive și se aplecă din nou pentru a vedea mai bine în tunel.

Nu văzu decât întunericul întrerupt de frânturi de lumină de la neoanele slabe, care iluminau la numai câțiva centimetri în jurul lor. Erau prea rare pentru a fi de vreun folos real. Nu era un secret că ura tunelurile și întunericul. În momentul acesta, chiar își dorea ca Zachary să fie aici, cu ea. Printr-o simplă fluturare de mână, putea ilumina tot ce își dorea, cu o flacără levitândă.

Când invocase pentru prima dată micile flăcări în fața ei, doar pentru a se da mare, îl numise săptămâni întregi micul ei licurici. Amintirea o făcu să zâmbească. Cel puțin, Zachary o putea distra, într-o oarecare măsură, și era mult mai sigur să facă echipă cu el, decât cu un anume Zeu al Soarelui, care o făcea să-și strângă coapsele de frustrare.

Desfăcând fermoarul genții, Angelica scoase un glob de cristal cât palma, pe care îl luase din arsenalul privat al castelului, și sări pe pasarela de întreținere, care străbătea tunelul.

Nu privi în urmă, spre peron… dacă ar fi făcut-o, l-ar fi văzut pe Michael strecurându-se în întuneric, urmând-o în liniște.

Michael continuă să urmărească mișcările Angelicăi prin tunel și-și feri privirea când unul dintre trenurile subterane trecu în viteză pe lângă el, spre peron. Curentul de aer creat îi răvăși părul și hainele, dar aduse și un miros de demoni… o grămadă de demoni.

Aruncându-și privirea din nou în tunel, o văzu pe Angelica oprindu-se și privind în urma ei. Retrăgându-se în umbre, se încruntă, dorindu-și ca ea să nu facă parte din PIT. Niciunui fiu bun nu i-ar fi plăcut ca mama lui să aibă un serviciu atât de periculos.

Auzind sub el ceea ce părea un hârșâit, Michael se opri și se aplecă deasupra șinelor, văzând marginile întunecate ale unui pasaj îngust, chiar sub betonul pe care stătea. Se încruntă, întrebându-se ce fel de monștri se aflau acolo.

Ridicându-se și privind din nou în tunel, Michael fluieră dezamăgit, nemaivăzând-o pe Angelica. Cu toate trapele și ușile de întreținere, fără a mai pune la socoteală faptul că sub acest tunel erau tuneluri secundare, trebuia să ghicească pe unde o luase.

Accelerându-și mișcarea, deveni puțin mai mult decât o pată, încetinind când ajunse la o intersecție a patru direcții diferite.

- Syn, șopti Michael, nemulțumit de șansele care se prefigurau.

Îl simți pe Syn intrând delicat în mintea lui, spunându-i că Angelica este bine și pe mâini bune. Nu avea de gând să-i pună întrebări tatălui său și aproape că se minună de unde știa Syn că el este acolo. Ar fi fost o întrebare prostească… Syn știa întotdeauna unde-i sunt copiii.

Michael privi departe, în stânga, simțind aura tatălui său în cel mai întunecat tunel, și se simți ușurat, știindu-și mama în siguranță. Simțind vibrația unui alt tren apropiindu-se, se lăsă pe spate, lipindu-se de perete și privind direct în trenul lung, în timp ce acesta trecea pe lângă el.

Concentrându-și privirea, surprinse imaginile în viteză ale oamenilor de pe scaune, apoi observă altceva. Pe măsură ce fiecare vagon trecea… exista un spațiu între ele, prin care putea vedea cealaltă parte a șinei duble. Acolo, fixându-l cu privirea, stătea o femeie cu părul lung, blond platinat, suflat în toate părțile de curentul de aer pus în mișcare de tren.

Lui Michael nu îi mai păsa de călători, acum concentrându-se numai asupra ei. Era îmbrăcată într-o cămașă albă largă, fluturată de presiunea aerului. Observă că primii patru nasturi de sus erau descheiați, periculos de aproape de a expune mai mult decât decolteul ei fără cusur.

Își coborî privirea, văzând cum cămașa îi ajunge la jumătatea coapsei, împreună cu marginile unei fuste plisate negre, care îi acoperea cu vreo cinci centimetri mai mult decât cămașa. Partea de jos a materialului se continua cu o pereche de picioare lungi, bine proporționate. Ridicându-și lent privirea din nou la fața ei, Michael se întrebă dacă nu cumva îl fermecase. Chiar și îmbrăcată ca un om al străzii, era cel mai frumos lucru pe care îl văzuse vreodată.

Aurora fusese prinsă cu garda jos când simțise puterea înălțându-se ca o rachetă pe lângă ea, și ieșise pe furiș din ascunzătoare. Se pregătise pentru o luptă, gândindu-se că, poate, unul dintre demonii supremi îi simțise mirosul și se apropiase de ea. Obosise să fugă de cei puternici… fugea de ei de când scăpase de Samuel și reușise să treacă prin crevasă.

Cu toate acestea, nu era o lașă… îi omorâse pe aproape toți demonii cu care se întâlnise, dar mai erau aceia care o înspăimântau cu adevărat, astfel că petrecuse tot atât timp încercând să fie cu un pas înaintea lor. Era conștientă de ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost prinsă de demonul nepotrivit… învățase această lecție de la Samuel pe propria piele.

Acum, îndreptându-și atenția direct asupra sufletului din fața ei, se simți confuză, incapabilă să îl compare cu ceva. Sufletul nu era uman… dar nu era nici demon. Semăna mai mult cu privitul direct în soare. Buzele i se întredeschiseră, în timp ce își luă privirea de la suflet și îl privi cu mirare pe bărbatul cu ochi ciudați de ametist.

Michael apucă balustrada, pregătit să sară pe deasupra, în timp ce capătul trenului se apropia. Indiferent ce era… părea pierdută și singură și îl ațintise cu privirea, de parcă era salvatorul ei.

Aurora trase adânc aer în piept când, brusc, se trezi cu el la câțiva centimetri în față, fără a simți nevoia să fugă ori să se lupte, așa cum se întâmpla cu demonii. Își ridică încet privirea, oprindu-se pentru un moment la buzele lui perfecte, continuând în sus, la cei mai frumoși ochi pe care îi văzuse vreodată.

- Nu ar trebui să fii aici, jos… este periculos, o avertiză Michael, luptându-se cu instinctul de a o cuprinde în brațe… pentru a o salva de temerile ei.

Ochii Aurorei coborâră din nou la buze, în timp ce el vorbea, și făcu un pas mai aproape.

- Ești real? ridică mâna, dorind să îi atingă fața, dar ezită. Te pot atinge?

- Aș vrea să poți, murmură Michael, cu emoțiile interioare întinse la maximum. În secunda în care degetele ei moi îi atinseră obrazul, una dintre emoții se eliberă din amalgam… dorința. Aplecându-și capul, îi cuprinse buzele cu disperare.

Capitolul 2

Aurora trase în piept respirația tremurândă a străinului, strecurându-și degetele prin părul lui mătăsos, apucându-l și trăgându-l mai aproape. Își lăsă capul pe spate când brațul lui o cuprinse ca o chingă de oțel și o smuci, lipind-o strâns de corpul lui. Demonstrația lui de putere nu o înspăimântă… doar îl făcu mai real.

Michael o sprijini de peretele de piatră, adâncindu-se mai tare în sărut. Îi simți plinătatea sânilor atingându-i pieptul când ea începu să se miște într-un ritm extrem de seducător, dar nu mai ispititor decât sunetele pe care le scotea înăbușit în strânsoarea buzelor lui.

Pentru o secundă, se întrebă dacă era vreun fel de demon care se hrănea cu sex, dar își alungă rapid gândul. Pentru moment, nu-i păsa… dacă asta voia, atunci avea să o hrănească până la saturație.

Lăsându-și palma să alunece pe partea de sus a coapsei, o ridică și îi aranjă picioarele până când amândouă se prinseră strâns de talia lui. Strecurându-și mâna pe sub fustă pentru a o susține, își pierdu din nou răsuflarea, simțindu-i goliciunea fundului în palme.

Michael gemu, încordându-se. Erecția deveni extremă când se împinse spre mijlocul ei, simțindu-i căldura prin haine.

Aurora se simți copleșită de senzația de a fi sărutată atât de intens și de a fi ținută în brațe de singurul Decăzut pe care-l întâlnise vreodată. Coborându-și mâna spre pieptul lui, se minună de mușchii bine conturați acoperiți de cămașă. În graba ei, nu pierdu timpul să descopere ce se ascundea acolo… destinația adevărată era mai jos.

Își trecu mâna printre mușchi, în jos, și cuprinse proeminența tare pe care o găsi acolo. Pulsa în palma ei lacomă, făcând-o să scoată un sunet înăbușit, din adâncul gâtului. Din instinct, se sprijini în el, se ridică și îi eliberă rapid învârtoșarea din strânsoarea hainelor. Printr-o mișcare lentă, îl conduse unde își dorea.

Michael se smulse din sărut și o privi adânc în ochi, în timp ce capul vibrând al erecției lui apăsa în deschiderea ei strâmtă, fierbinte. Își pierdu răsuflarea când strânsoarea îl înconjură și îi strânse primul centimetru cu o lentoare tulburătoare. Privirile le rămaseră înlănțuite, în timp ce ea îi apucă umerii pentru a se ține mai bine și împinse… lăsându-l să o pătrundă.

Aerul năvăli din nou în plămânii lui înfometați când se împinse în sus pentru a o pătrunde mai adânc. Oare ea își dădea seama ce îi face?

Ridicându-se, Michael o împinse tare în perete, îngropându-și fața în arcuirea gâtului ei, când colții îi ieșiră brusc la iveală. Gemu aspru în urechea ei și o ridică… dar ea se opuse separării și se împinse din nou cu forță în el. Își mișcă în cerc coapsele și se frecă de el, făcându-l să își piardă și puținul control pe care îl mai avea.

Înfigându-și palmele în perete, în stânga și în dreapta ei, continuară să se împingă unul în altul cu forță, ignorând trenul care se apropia.

Strângându-și buzele pentru a-și feri colții expuși de privirea ei, Michael se lăsă pe spate și îi privi extazul, în timp ce curentul de aer pus în mișcare de metrou îi flutura părul în jurul chipului angelic, țipetele ei amestecându-se cu sunetul infernal al trenului. O simți pulsând în jurul lui când ajunse la orgasm și știu că imaginea ei din acest moment îi va rămâne imprimată adânc în ochii minții.

Aurora se împinse puternic cu spatele în perete, ținând o mână pe umărul lui și mișcând-o pe cealaltă în sus pentru a apuca o țeavă ce ieșea din perete, deasupra ei. Folosind țeava în propriul avantaj, începu să se miște în sus și în jos… forțându-l într-un ritm mai rapid și mai brutal.

Senzația era diferită de cea resimțită atunci când fusese penetrată de Samuel. De data asta, nu mai trebuise să se lupte și să piardă mai întâi, nici nu fusese sedusă până la punctul la care să renunțe doar pentru a satisface trădarea propriului corp.

Ondulându-se în jos spre el, pulsațiile dulcii dureri și ale plăcerii tulburătoare o înșfăcară și o împinseră spre el. Simțindu-l pulsând în interiorul ei exact cum îl simțise între palme, senzația aceea incredibilă se amplifică de zeci de ori. Incapabilă să se abțină, își lăsă capul pe spate și țipă, lăsând sunetul să dispară odată cu metroul, în timp ce acesta trecu vuind.