O Lumină În Inima Tenebrelor

Capitolul 4

După ce trioul a intrat în ringul de dans aglomerat, Suki și Kyoko au început să-și unduiască corpurile pe ritmul muzicii lăsându-l pe Tasuki să privească fascinat. Corpurile încălzite din jurul lor le-au făcut pielea să se înroșească pe măsură ce alcoolul le-a trecut prin vene.

Trupul lui Suki s-a apropiat de cel al lui Kyoko, și-au înfășurat brațele în jurul gâturilor și au început să se rotească. Râzând la glumele lor, dansau ca amanții pierduți în ritmul muzicii. S-au învățat una pe alta să danseze așa, în școala primară, cu mult timp în urmă.

Prinse în vârtejul distracției pure și nepervertite, fetele au uitat pe moment de însoțitorul lor.

Tasuki le privea pe cele două prietene dansau pasional și simți căldură în obraji. Ooo. Trupul lui reacționa la scena care se juca în fața lui. Simțea ca și cum respirația i-ar fi lovit plămânii. Observând corpul lui Kyoko care se frecă de la lui Suki în timp ce mâinile li se plimbă pe trupul celeilalte, era aproape mai mult decât putea să suporte.

Dându-și seama ca voia să ia și el parte, Tasuki și-a forțat picioarele să se miște înainte de a-și pierde cumpătul.

Oprindu-se chiar în fața lui Kyoko, îi putu vedea ochii închiși, în timp ce se mișca lângă Suki. Privirea lui o întâlni pe a lui Suki, în timp ce ea zâmbi și se mută încet în spatele lui Kyoko, mângâindu-i coapsele. Spera ca Tasuki sa aibă destulă prezență sa danseze cu Kyoko în felul ăsta.

− De ce nu vii și tu? E foarte tareee! râse ea apucându-l pe Tasuki de curea și lipindu-l de Kyoko.

Ochii lui Kyoko se lărgiseră de șoc, simțind un trup tare, cu totul masculin, lipit de ea, într-o manieră foarte intimă. O roșeață îi aprinse obrazul când își dădu seama că Tasuki o ținea aproape. − Hei, zâmbi cu timiditate, hotărând că îi plăcea cum îi simțea corpul lui față de al ei. Știa că poate avea încredere în el să nu depășească limitele. El a fost întotdeauna un gentleman.

Simțindu-se puțin îndrăzneață, Kyoko a continuat să danseze cu Suki în spatele ei, punând mâna pe umărul lui Tasuki... încurajându-l puțin.

Tasuki nu mai avea nevoie decât de o singură mișcare, îi strânse șoldurile lui Kyoko și începu să se miște cu corpul ei. Simțea că era în rai, dansând cu fata visurilor sale lângă el. Senzația că fiecare trăsătură a corpului ei care se freacă de el era o tortură dulce pe care nu o trăise niciodată.

Ochii săi maro se umeziră seducător, în timp ce-și simțea tot corpul ca și cum ar fi fost de foc și voia să simtă cât mai mult din ea. Apăsându-se mai aproape de Kyoko, începu să o preseze, mișcându-și corpul încălzit odată cu ea ca un iubit de mult pierdut.

Kyoko privi în ochii lui Tasuki și observă că pentru prima dată erau ca niște fulgi minunați de ametist stropiți în orbitele lui de ciocolată. − Frumos... a fost singurul cuvânt care a venit în minte. Cu cât arăta mai adânc... cu cât îi amintea mai mult despre Shinbe.

*****

Starea de spirit a lui Toya nu s-a îmbunătățit de când a mers la dojo-ul din colegiu, sperând să facă ceva forță. Se gândise că ar fi trebuit să plece mai repede, după ce a spart sacul de box de cinci sute de dolari. Nu este vina lui că își imaginea chipul lui Kotaro când îl lovea.

− Fată proastă! a mârâit. De ce trebuie să fie întotdeauna așa de greu de abordat? Nu privi nimic în mod deosebit, gândindu-se la gardienii enervanți cu care Kyoko ieșise.

Se simțea încă afectat de când auzise mai devreme vocea lui Kotaro în apartamentul lui Kyoko. Nu i-ar fi plăcut nimic mai mult decât să-i rupă capul bărbatului ăsta și să-l arunce acolo unde soarele nu ajunge niciodată. Toya avea întotdeauna un al șaselea simț despre lucruri, iar simțurile îi spuneau că Kotaro nu era ceea ce părea a fi.

− E mai mult un lup în haine de oaie. rânji el, apoi s-a simțit imediat un pic vinovat pentru că și el ascundea lucruri de Kyoko. Lucruri pe care chiar el nu le-a putut explica.

Învățase ca un mic copil să-și ascundă abilitățile neobișnuite de ceilalți, abilități precum puterea și viteza supraumană, precum și simțurile sale ascuțite ca mirosul și văzul. Singura problemă a fost că au venit și au plecat când au vrut. Nu le-a putut declanșa la momentul necesar și poate că asta a fost un lucru bun.

Pierdut în gânduri, pielea lui Toya tremură în timp ce văzu gardianul care se sprijinea de ușa clădirii de pază. − Vorbește de drac și dracul la ușă. Toya se uită la Kotaro, aproape trecu pe lângă el, apoi se opri în urma lui. − Ce naiba faci aici? a mârâit.

Kotaro se ridică cu toată înălțimea lui și se îndreptă spre locul în care ar fi stat fata lui Kyoko și mârâi la el. Privind în jur și fără să o vadă nicăieri, comportamentul său relaxat s-a alarmat și Kotaro îl străpunse pe Toya cu o strălucire furioasă. − Unde este Kyoko? Am crezut că a fost cu tine în seara asta.

Ce ura Toya foarte tare era să fie confuz și acum nu avea chef de asta. − Prostule... Credeam că are o întâlnire cu tine, a răspuns fără să se gândească.

Pieptul lui Kotaro hârâi acum grav. Kyoko îi spusese că va merge cu Toya dar asta a fost o minciună. − La naiba!

Fără a-i da lui Toya o a doua privire, el tăiat-o în direcția în care locuia Kyoko, aținându-se să-și folosească viteza sa nenaturală. De ce l-a mințit? Dacă ar fi știut că nu era cu netotul ăsta, ar fi urmat-o.

Toya a simțit un moment de panică când a văzut îngrijorarea în ochii rivalului său și felul în care el a decolat cu viteză și asta nu l-a făcut să se simtă mai bine. Ceva din el avea încredere completă în Kotaro, dar nu i-ar fi spus niciodată asta.

Fără să se mai gândească la ceea ce făcea, a plecat după Kotaro pentru a vedea unde merge. Cu ușurință ținându-se după el, dar observând viteza pe care o foloseau amândoi, unele dintre suspiciunile lui Toya au fost confirmate. Kotaro era mai mult decât părea... au aceleași ADN sau ceva? Își scrâșni dinții și nu-i plăcea gândul.

Într-un minut, Kotaro a izbit ușa apartamentului lui Kyoko sperând să fi fost acolo. Pleznind ambele palme peste ușa nevinovată, a strigat. − La naiba, Kyoko! Unde ești? Groaza și îngrijorarea au apărut în fiecare por al ființei sale. − Asta nu e bine, mormăi el.

− Ce nu e bine? Întrebă Toya din spatele lui Kotaro.

Vibrațiile pe care le degaja Kotaro dădeau dureri crescânde în pieptul lui Toya. Dacă ar fi știut că Kyoko nu era cu Kotaro, ar fi venit doar pentru a fi lângă ea. Ar fi trebuit să-și fi urmat instinctele și să vină oricum. Ar fi trebuit să-i pună o lesă fetei ăsteia mai devreme sau mai târziu.

Kotaro a uitat de Toya cu totul în graba lui de a ajunge la Kyoko. Acum, având pe cineva pe care să-și descarce mânia, strigă: − Am crezut că este cu tine! Kotaro își strânse pumnul și își retrase furia în sine înainte de a merge prea departe. − și cum naiba ai reușit să ții pasul? Nu contează, nu răspunde.

Toya se uită la el, surprins că chiar a observat asta, dar ridică din umeri. − Eu sunt doar acel netot rapid.

Calmându-și jumătatea dominantă, Kotaro și-a deschis ochii pătrunzători de gheață, țintind persoana care urma să-l ajute să-și găsească − Kyoko a sa. Era destul de rău că Toya nu s-a renăscut ca vampir, ca să-l poată pocni, dar acum Toya și-a recăpătat abilitățile din trecut și nu știa de ce. Peste toate astea cel mai bun prieten al lui Toya era Shinbe, dar nici Shinbe nu avea nici o idee despre trecutul său.

Kotaro și-a izbit palma de tâmplă, întrebându-se de ce naiba avuse încredere în Toya să aibă grijă de ea... pentru a doua oară, pe când el a eșuat primul. Faptul că Toya nu și-a amintit nimic nu-i dădea posibilitatea lui Kotaro strige cu voce tare. El a inspirat adânc adevărul... amândoi au greșit. Buzele i s-au subțiat în timp ce se uita în tăcere.

Toya schiță un zâmbet. − Deci, te-a mințit și te-a scos din schemă spunând că merge cu mine. Ha. Chiar dacă știa că ar fi făcut aproape același lucru, nu i-a spus asta lui Kotaro.

Kotaro mai inspiră o data adânc, încercând să-și țină temperamentul sub control. Era ca și cum ai vorbi cu un copil nenorocit. − Asta nu e un joc, derbedeule. Fetele dispar de mai bine de o lună în stânga și–n dreapta și din campus și din oraș. Nici unul dintre noi nu știe unde este Kyoko. Kotaro auzi panica în vocea sa, dar o ignorase. − Ai idee de unde ar fi putut să se furișeze?

Toya își simți pieptul zdrobit de îngrijorare, gândindu-se că Kyoko este în pericol. − la naiba! Se întoarse spre ușa lui Suki și începu să bată până când auzi ușa crăpându-se ceea ce-l făcu să-și domolească bătăile. Fără răspuns.

− Fut-ui! Cu o stare de panică, Toya își căută telefonul mobil, sperând ca Shinbe să știe unde sunt fetele. − Răspunde, nenorocitule! strigă el la telefonul care încă apela. După cea de-a patra sonerie, Shinbe a răspuns în sfârșit.

− Shinbe! Știi unde sunt Suki și Kyoko? Îi dădu lui Kotaro o privire rece când se apropie de parcă aștepta să audă răspunsul.

Pe celălalt capăt al telefonului, Shinbe zâmbi un zâmbet iluminat, − Poate...

*****

Kyou a rămas ascuns în întuneric, în timp ce o privea pe fată cu prietenii ei. Învățase că numele ei era Kyoko ascultând conversația. Până în prezent, băiatul pe nume Tasuki și-a ținut mâinile pentru el, ceea ce era un lucru bun, având în vedere că Kyou a decis să îl lase să trăiască atâta timp cât nu se apropia prea mult de ea. Părea destul de inofensiv... poate puțin cam infatuat cu ea.

Se îndreptară spre ringul de dans iar fata și prietena ei începuseră să danseze împreună. Modul în care dansau era indecent. − Trebuie să fie alcoolul pe care l-a consumat atât de repede, i-a fost greu să creadă altceva.

O mormăitură mică i-a vibrat în piept, deoarece vederea i-a fost blocată de un grup de idioți. Auzindu-i avertismentul și apoi văzându-i privirea aurie și rece pe care le-a trimis-o, ei s-au retras repede în cealaltă parte a clubului. Colțurile buzelor lui Kyou au lăsat un zâmbet amuzat față de felul în care s-au risipit instantaneu.

Își întoarse atenția spre zona de dans concentrându-se pe tânărul care îl tulbura. Priveliștea pe care o vedea îi făcuse sângele să fiarbă de furie. Un mârâit furios a venit de undeva, pe când ochii aurii au pulsat în roșu cu sânge.

Băiatul inofensiv Tasuki dansa cu Kyoko ca și cum ar fi sedus-o.

*****

Kyoko s-a pierdut în senzația mâinilor lui Tasuki pe șoldurile ei, mângâindu-i pielea goală de pe talie, în timp ce îi conducea dansul. De fapt, el părea sexy, cu părul ciufulit dansând erotic cu ea. Un chicot a scăpat din buzele ei, ca efect al gândurilor.

În timp ce simțea că-i mângâie pielea de pe spatele ei mic, observă cum ochii lui au devenit un ametist aproape pur.

Suki, gândindu-se că fi bun ceva rece și umed, o trase pe Kyoko de fund. − Voi doi! Am nevoie de aprovizionare! Ea a râs de fraza ei prostească, în timp ce târâia cuplul înapoi la masa pe care o ocupaseră mai devreme, în speranța unei alte băuturi.

*****

Kyou încercase cu disperare să-și calmeze sângele fierbând. Cumpătul său obișnuit rece, de fier dispăruse complet după ce l-a văzut pe tânărul Tasuki dansând cu Kyoko ca și cum ar fi fost iubitul ei.

În adâncurile minții sale, știa că trebuie să se calmeze repede, altfel Hyakuhei i-ar fi simțit prezența dacă nu cumva deja s-a întâmplat. Trăgând aer profund, el se certă în mod mental pentru nebunia asta.

Timp de secole fusese un demon al nopții rece și fără emoții. Hotărârea lui era ca un munte care nu se mișca niciodată și nu putea fi forțat să se supună. Emoțiile lui au fost bine păstrate în interiorul său rece, incasabil, pentru un motiv... ca să-și ascundă aura de adevăratul dușman.

Într-o noapte, prezența unei singure fete, nevinovată și curată, îl făcuse să se prăbușească pentru prima dată în viața lui nemuritoare.

Nestingheriți de vampirul furios cu părul de argint, trio-ul a revenit la locurile anterioare. Râsul nevinovat al lui Kyoko plutea către el, abia calmându-i furia. Tensiunea lui s-a domolit puțin și s-a întrebat de ce a reacționat atât de posesiv față de tânără.

Privirea lui s-a îngustat, aruncând pumnalele către băiat, promițând o moarte lentă, agonizantă, dacă el ar fi călcat strâmb încă o dată. Ea avea nevoie de un tutore.

Kyou nu a putut înțelege imensa atracție pe care o avea asupra lui, dar să privească la ea putea deveni dependență. Frumusețea și nevinovăția ei îl fascinau și începu să se întrebe dacă pielea ei era atât de moale pe cât părea. Văzând un alt pahar cu lichid colorat în fața ei, îl înfurie.

Cu fiecare gură pe care o lua, flăcările de lumină pură care o înconjurau păreau să se rătăcească și să slăbească. Era deja mult mai greu de detectat. Dacă ea continua să bea apa diavolului din fața ei, ea se va contopi în curând în întuneric.

Ca și cum l-ar fi sfidat, el a văzut cum fata și-a scos paiul din pahar și a pus paharul la buze, golind lichidul nefast.

Kyou a făcut ceva ce nu făcuse de-a lungul secolelor... zâmbi, știind că secretul ei ar fi în siguranță de răul care tocmai intrase în clubul de noapte. Poate că a ascunde aura pură a unei fete atât de frumoasă și inocentă, nu era așa de rău în cele din urmă.

Kyou se întoarse în întuneric pe când dușmanul lui tocmai ieșise de acolo.

*****

Hyakuhei a intrat prin ușă, fără să observe minionii care umblau în umbra lui. Ei poate că-și căutau propria distracție pentru noaptea asta. I-ar fi putut zădărnici planurile doar dacă le-ar fi permis să i se alăture. Ochii lui rubinii au explorat cu interes tabloul de carne călduță din fața lui.

El simți viața aici, ascunsă undeva printre oameni. Îl atrăgea ca foamea de iubire, dar acum senzația de mângâiere aproape că dispăruse, stinsă ca flacăra lumânării.

S-a hrănit bine noaptea dinainte și nu simțea nevoia să se hrănească din nou atât de repede. Nu... în seara asta avea altceva în minte.

În acest oraș se afla puterea legendarului Gardian al Inimii de Cristal, era sigur de asta. Toate drumurile pe care mersese, căutând lumina ascunsă, l-au condus aici. Chiar și acum, simțea lumina evazivă ascunsă în întuneric, în timp ce se aplecă de perete, urmărind oamenii.

Câțiva dintre muritorii nebănuitori, îl observaseră deja și știa că vor veni la el, oferindu-și involuntar sufletele.

Atracția simplă a unui tip înalt, întunecat și frumos era ceea ce îi înlesni mereu să-și captureze prada. Părul său lung și brunet se unduia în jurul lui în valuri ca un fundal pentru aspectul lui nemaivăzut. Putea să simtă pofta care emana din oameni, dar în seara asta nu-i dădu nici o atenție.

În seara asta, el ar căuta unul pe care să-l poată controla. Uneori el transforma un suflet ce nu bănuia nimic doar ca să-l omoare în noaptea următoare. El dădea numai darul vieții veșnice numai atunci când îi convenea și asta s-a întâmplat mai puțin de o dată la secol. Dar în seara asta, căuta pe cineva care să-l ajute în scopul lui de a găsi cine are Gardianul Inimii de Cristal.

Ochii lui Hyakuhei s-au întunecat odată cu gândurile lui. Ultima dată când ajunsese atât de aproape de cristalul misterios din legendă, i-a fost descoperită intenția de fata care-l purta. Înainte de a o opri, se sinucisese... luând cristalul cu ea și departe de el.