Toate Femeile Îl Iubesc Pe Coventry

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, locurile și evenimentele sunt produs al imaginației autoarei sau sunt folosite fictiv și nu trebuie considerate reale. Orice asemănare cu locuri, organizații, sau persoane, în viață sau decedate, reale este în întregime întâmplătoare.

Coventry, Iubit de Toate Doamnele Copyright © 2019 Dawn Brower

Ilustrarea coperții de Victoria Miller

Toate drepturile rezervate. Nici o parte din această carte nu poate fi utilizată sau reprodusă electronic sau imprimată fără permisiune scrisă, cu excepția citatelor încorporate în recenzii.

PROLOGUE

Aprilie 1794

Charles Lindsay, Conte de Coventry, cerceta clădirea pe care spera să o achiziționeze. Structura era solidă și ar fi funcționat splendid pentru ceea ce avea în minte. Strada pe care era situată era de asemenea ideală. Un club secret pentru domni, ar fi bine ascuns în această zonă, iar rezidenții nu ar avea suspiciuni despre venirile și plecările constante implicate. Avea o mulțime de planuri și această casă era doar începutul.

─ Proprietarul este dispus să se despartă de ea? Se întoarse spre agentul responsabil de vânzare. Charles nu voia să pară prea interesat. Ar fi putut da agentului un motiv să mărească preţul, și nu ar fi plătit un șiling mai mult decât făcea.

─ Este, Domnia-Ta, răspunse el. Părul lui sare și piper era presărat în jurul urechilor și partea din spate a capului, dar partea de sus era complet cheală. Agentul avea ochii mărgelați, ceea ce îl făcea să pară ne demn de încredere. O înfățișare nu grozavă pentru cineva care ar fi trebui să invoce acest sentiment.

─ Doriți să faceți o ofertă?

─ Nu, răspunse el. Are nevoie de renovări majore și nu sunt sigur că va funcționa pentru ceea ce am eu în minte. Era o minciună, dar nu voia să fie evident interesul său absolut. Pereţii ar trebui reconstruiți și podeaua întregului parter rașchetată. Angajatorul dumneavoastră cere prea mult.

─ Înțeleg…agentul înghiţi cu noduri. Charles ar fi vrut să îşi poată aminti numele lui, dar cum nu l-a considerat important l-a uitat imediat ce l-a auzit. A bâjbâit prin nişte pergamente apoi și-a ridicat privirea. Ce v-ar convinge să o cumpăraţi?

Charles și-a abţinut zâmbetul de satisfacție. Nu ar fi fost în favoarea lui, și îşi dorea proprietatea. Și-a atins bărbia și a încercat să se poarte ca și când îşi considera opţiunile. Adevărul era că ştia exact care era următoarea lui mişcare, și era în avantajul lui că era mai mulți paşi înaintea adversarului său. Avea darul de a vedea imaginea de ansamblu și cum toate piesele se potrivesc. Proiectul lui era măreț și era necesar să facă totul calculat pentru a funcționa.

─ M-aș mai gândi dacă proprietarul ar lua o mie din preţul de vânzare. Nu aș plăti un șiling mai mult.

Și-a târât picioarele și apoi a întâlnit privirea lui Charles.

─ Mi se pare rezonabil, Domnia-Ta. Voi informa proprietarul că sunteţi dispus să cumpăraţi.

Charles a ridicat o sprânceană.

─ Asta e tot? A dat din umeri și s-a îndreptat spre ieşire. Din punctul lui de vedere, afacerea lor era încheiată. Dacă proprietarul va accepta oferta, agentul îi va trimite o scrisoare. Avea o presimţire bună. Curând ar putea avea clădirea necesară pentru a porni clubul.

Nici nu a ajuns la ușă că agentul l-a strigat.

─ Lord Coventry.

S-a întors și a răspuns:

─ Da?

─ Am autoritatea de a aproba vânzarea până la o anumită sumă. Dacă doriţi proprietatea e a Domniei Voastre.

De data aceasta și-a lăsat zâmbetul văzut. Clubul Coventry era acum un pas mai aproape de a deveni realitate. Era nerăbdător să-i spună bunului său prieten George, Contele de Harrington. Ar putea să planifice proiectul şi reconstrucţia casei împreună.

─ Minunat, spuse el agentului. Îmi voi informa agentul şi împreună vă puteţi ocupa de detalii. Charles dădu din cap la el. Vă mulțumesc pentru ajutor. Cu aceste cuvinte a ieşit din clădire și s-a îndreptat spre casă. Avea deja o întâlnire aranjată cu George și ar putea face planurile finale.

Charles bătea nerăbdător cu degetul pe birou. Unde dracu era George? Ar fi trebuit să sosească cu ore în urmă. A oftat şi și-a turnat un pahar de coniac din decantorul de pe birou. Vor trebui să discute planurile sale pentru Coventry Club mai târziu. Sorbind din coniac se întreba ce l-ar fi putut reţine pe prietenul său. Nu avea nici cea mai vagă idee de ce George nu a venit. Prietenul său nu a ratat niciodată o întâlnire. Era cel mai fiabil om din toți cunoscuţii lui Charles.

A pus paharul jos și s-a uitat la actul noii sale proprietăţi. Deja trimisese scrisori pentru începerea reparaţiilor și renovării. În câteva luni, maxim un an, visul lui va deveni realitate. Un refugiu pentru bărbaţii care nu aveau alt loc, un bârlog fărădelege pentru cei care aveau nevoie de el, dar mai presus de toate un loc unde loialitatea va predomina mai mult decât orice altceva.

Ușa biroului se deschise brusc şi intră George. Cu faţa luminată şi o grimasă enormă a exclamat:

─ Sunt tată Charles!

Uitase că soţia lui George era grea. Prietenul său avusese un motiv de întârziere al naibii de bun. Acum că și-a dat seama cât de idiot a fost, Charles a luat un pahar şi a turnat două degete de coniac în el, și i l-a întins prietenului său. Și-a ridicat paharul și a închinat:

─ Pentru paternitate. A sorbit din coniac, și apoi a întrebat: trebuie să întreb─un moştenitor sau o fiică?

─ E băiat, a răspuns George. Cel mai perfect pacheţel de fericire ce am îmbrățișat vreodată. L-am numit Jonas după străbunicul meu matern. Mama va fi fericită.

Charles ştia că ar fi trebuit să îşi caute o soție și să-și continue numele, dar ideea de a se lega de o singură femeie pentru restul vieţii nu îi surâdea. Nu întâlnise o femeie care să îi inspire astfel de dăruire. George se căsătorise la cererea tatălui său. Ducele de Southington era o persoană la care nu îi puteai spune nu. Charles nu invidia situația prietenului său în această privință.

─ Sunt sigur că va fi în al nouălea cer să aibă un nepot pe care să-l iubească la nebunie. Aud că femeilor le plac genul ăsta de lucruri.

─ Probabil că ipoteza ta este corectă. Oricum eu sunt recunoscător că e băiat. Naşterea a fost grea pentru Sarah. Nu cred că ar face față încă unei sarcini. A oftat. Jonas este o binecuvântare pentru noi amândoi. Tatăl meu ne va lăsa în sfârșit în pace, acum că are cine să ducă numele familiei mai departe.

─ Tatăl tău este dur. Era un ticălos care îl teroriza pe George ori de câte ori putea. Charles dorea să poată găsi o cale de a îl elimina pe Ducele de Southington din viața prietenului său. Din păcate, nu era datoria lui să-l scoată pe George de sub controlul tatălui său. Prietenul lui trebuia să găsească curajul de a o face singur. Era singurul mod de a afla ce înseamnă să fi liber să îți iei propriile decizii.

─ Am noutăţi, spuse Charles. Am achiziţionat clădirea de care am nevoie pentru Coventry Club.

─ Da? Chipul i s-a luminat de fericire. Este minunat. Acum îți poți realiza obiectivul și cu toții vom avea un loc unde să scăpăm de realităţile vieţii.

─ Va trebui să descifrez regulile clubului înainte să invităm membri noi. Aș dori ca tu să fi președintele clubului dacă ești dispus. Voia ca George să aibă această responsabilitate pentru a se simți inclus, și să aibă altceva la care să se concentreze decât teroarea tatălui său.

─ Eu? Întreabă George surprins. Nu vrei să-ți conduci propriul club?

─ Mai degrabă aș vrea să mă bucur de el la început. Într-o bună zi o să preiau conducerea, dar aș vrea doar să mă bucur un timp. Eşti mult mai responsabil decât mine și vei fi capabil să aplici regulile pe care le stabilim. Cred că prima va fi – liderul clubului este singurul care poate fi căsătorit. Nu vreau o adunătură de soți înșelători care să își aducă amantele la club.

─ Deci odată ce se căsătoresc trebuie să predea cheia? Întrebă George.

Nu e o idee rea. Deci n-ai de gând să-l preiei până când găseşti o mireasă? Nu va fi prea curând, nu?

Charles zâmbi.

─ Știu că într-o bună zi va trebui să mă căsătoresc, dar ai dreptate, nu plănuiesc să caut o domniță cu care să mă căsătoresc în următorii câțiva ani. Mă bazez pe tine să păstrezi lucrurile în ordine până atunci. Dar nu este obligatoriu să fi căsătorit pentru a avea poziţia de conducere. Dacă îți este prea dificil o pot prelua. Dacă mă căsătoresc înainte…nu voi avea de ales și voi prelua conducerea.

─ Da, conveni George. Mi se pare corect. Dădu din cap. Bine, voi conduce clubul tău. Buzele sale formară un zâmbet. De-abia aștept să începem.

Charles și-a ridicat și înclinat paharul spre prietenul lui.

─ Îl am deja pe prietenul meu. Să bem în cinstea noului tău fiu.

─ Este o idee fabuloasă, răspunse George. Și-a ridicat paharul și a dat noroc cu Charles. Și pentru viitorul tău club. Va avea atât de mult succes cum ți-ai imaginat.

Au băut amândoi, apoi Charles a umplut paharele din nou cu coniac, și au continuat să bea până când George a plecat. Au stabilit toate regulile clubului și clubul lui Coventry va deveni realitate în scurt timp. Charles era încântat când un plan bun se împlinea.

CAPITOLUL UNU

Aprilie 1800

Lady Abigail Wallace își contemplă rochia albă insipidă și se încruntă. Singura culoare care i s-a permis să poarte era o eșarfă safir în jurul taliei, dar nu făcea rochia cu mult mai atrăgătoare. Cel puţin culoarea eșarfei i se asorta cu ochii. Dar albul îi făcea pielea să pară bolnăvicioasă. Avea pielea albă și fața presărată cu pistrui. Nu putea fi confundată cu o domnişoară engleză albă, mai ales cu părul ei izbitor roşu.

De ce se lăsase convinsă de tatăl ei să-și facă vacanţa în Londra? Nu avea nimic de oferit ce nu putea găsi acasă -în Scoţia. Ce avea dacă găsea un bun lord scoțian drept soţ? Moşia familiei era la șes și tatăl ei se identifica mai mult cu fraţii lor englezi decât cu scoțienii din munţi, dar Abigail mai degrabă ar fi căutat în Edinburgh.

─ Nu te mai foi atât, rosti în şoaptă printre dinţi sora ei, Belinda. Accentul ei scoțian era evident chiar și în tonul urâcios scăzut. Nimeni nu te va invita la dans cu atitudinea ta.

Dorea să răspundă că nu ar deranja-o deloc. Nu era interesată de nici unul dintre domni. Tot ce își dorea era să supravieţuiască sezonul și să meargă acasă. Când se va întoarce acasă necăsătorită tatăl ei va trebui să fie de acord cu un sezon în Edinburgh. Doar își dorea fiica cea mai mare căsătorită. Belindei i-ar permite mai multe sezoane. Ea era o adevărata frumuseţe și va aduna mulți pretendenţi. Sora sa avea un păr blond minunat și ochii albastru deschis. Se asemăna mai mult cu o doamnă engleză și absolut deloc cu Abigail. Belinda semăna cu mama lor născută engleză, Abigail moștenise părul roşcat al tatălui ei. Și asta nu era tot ce moștenise de la el. Temperamentul ei era un rezultat direct al sângelui scoțian. Ea nu s-ar fi integrat niciodată în societatea politicoasă. Abigail nu agrea bufonii, și majoritatea dandilor prezenţi se încadrau în această categorie.

─ Nu-ți face griji, soră dragă, spuse Abigail. Sunt o grămadă de domni cu ochii pe tine. Nu va dura mult până când unul va fi suficient de curajos să te invite la dans. Și acesta era adevărul. Mai mulți domni se uitaseră în direcţia lor, dar privirile lor întotdeauna rămâneau un pic mai mult la Belinda. Abigail împlinise douăzeci și unu de ani înainte ca ele să plece pentru Londra. Belinda era cu trei ani mai tânără decât ea. Amândouă ar fi trebuit să fie deja logodite dar, după moartea mamei lor, tatăl lor sa codit să le lase să plece. Acum era hotărât ca amândouă să-și găsească un soţ, după cum trebuia, în opinia lui. Abigail ar fi vrut să-i spună unde să-și pune ideile despre căsătorie, și nu era un loc frumos.

─ Probabil, sora ei răspunse. Dacă ți-ai opri privirile chiorâșe spre ei poate ar face efortul. Sora ei sa uita la ea cu o privire încruntată pe chipul ei minunat. Poate că tu nu aspiri să te căsătorești cu un gentleman bogat, dar eu da. Nu mă poți priva de asta.

O tulburare sa stârnit în salonul aglomerat. Cu toții s-au întors să se uite spre intrare. Cineva important trebuie să fi sosit dacă i-a făcut pe toți să se oprească și să se uite cu anticipare. Abigail ar fi dorit să spună că nu-i pasă, dar curiozitatea se stârnise chiar și în ea. Cine ar putea să sosească care a stârnit atât de multă atenție. Multe dintre doamne au început să șușotească printre evantaie și aproape chiuiau de entuziasm. Își făcea oare apariția prințul Regent însuși? Nu se putea gândi la altcineva care să creeze această senzație.

Unul dintre servitorii familiei Loxton deschise uşile de deasupra lungii scări și anunţă, „Contele şi Contesa de Harrington.” Un bărbat înalt, cu părul negru și o frumoasă femeie diafană cu părul blond argintiu coborâră scările. Apoi, i-a urmat un bărbat. Bărbatul i-a capturat atenția. Era frumos -dacă un bărbat ar putea fi descris așa. O frumuseţe distinctă care i-a tăiat răsuflarea. Avea pomeții înalţi și nişte buze care cereau să fie sărutate cum nu mai văzuse la un mascul de înaltă clasă. Părul său negru era de culoarea cerului noaptea și dintr-o dată s-a aflat curioasă despre nuanța ochilor lui. Bărbatul nu a fost anunţat, dar părea să fie persoana pe care toată lumea o aștepta. Își ţineau răsuflarea în timp ce el mergea în spatele contelui şi a contesei. Cine era?

– Oh e minunat, şopti sora ei. Cine crezi că este?

– N-am nici cea mai vagă idee, spuse ea. De-abia le ieşeau cuvintele.

─ Poate că ar trebui să aflăm.

─ Cum? Belinda ridică din sprâncene. Nu avem contacte să aflăm și escorta noastră nu ne poate fi de mare ajutor. Făcu un gest spre matroana care le însoțise. Sforăia pe o canapea din apropiere fără a-i păsa ce făceau domnițele ce avea în grijă. Nu cum că Abigail și Belinda făceau ceva. Nimeni nu le invitase la dans sau încercase să vorbească cu ele. Erau debutante de-abia ieşite în societate. Nu avea inima să-i spună Belindei că probabil nu vor ieși de acolo cu soți. Belinda oricum avea şanse mai mari. Poate că data următoare Abigail ar trebuie să rămână acasă și filfizonii ar fi mai confortabili să se apropie de sora ei.

─ Hai să ascultăm un pic ce zic doamnele. Toate par să-l iubească, răspunse Abigail. Sunt destul de captivate de prezența lui. Nu le învinovățea. Bărbatul chiar ere minunat de privit, dar ele ar trebui să se controleze puțin. El le ignora clar pe toate pentru că ştia că are atenţia lor. A fost atunci când și-a dat seama că era la fel de vanitos precum frumos. Asta însemna că aștepta ca femeia să alerge la el. Poate că Abigail îl găsea atrăgător, dar refuza să fie marioneta oricărui bărbat.

─ Ar putea fi un pretendent bun pentru tine.

─ Crezi? A spus Belinda în timp ce și-a înclinat capul. Pare chiar mai puţin probabil să-mi acorde atenție decât oricare din restul gentlemenilor.

Abigail nu i-a răspuns. Era prea ocupată încercând să asculte conversaţia dintre două doamne de lângă ele.

„Nu că e frumos”, una dintre doamne chițăi.

„Și de vis”, spuse cealaltă. „Nu uita asta.” Oftă uitându-se cum mergea prin salon.

Abigail își dădu ochii peste cap. Erau ridicole și afecţiunea lor evidentă. Nu voia să se gândească la cum momentan fusese ameţită de el. Nu avea nici o importanţă deoarece avusese simţul de a se trezi. Dar încă asculta conversaţia deoarece încă nu-i menționaseră numele. Voia să-l audă pentru Belinda. Cel puţin asta era ceea ce își tot spunea…

„Nimeni nu ştie când își face apariția la un bal. Este unul din cei mai eligibili burlaci. Doamna își ridică evantaiul și și-l flutură peste fata. Crezi că dacă mă prezint la Lady Harrington ne va face cunoștință? Toată lumea ştie că nu vine la evenimente sociale decât cu contele și soţia sa.”

Doamnele vorbeau prea mult, și în timp ce ofereau ceva informații, nu erau detaliile de care era interesată. Va trebui să-i afle numele în alt mod. Avansase prin salon şi părea să-l părăsească la fel de rapid cum a sosit. Nu stătea? Sa strecurat printre uşi spre grădină. Îndrăznea oare să-l întâlnească acolo și să aibă o întâlnire clandestină cu el? Nu va funcționa decât dacă ar reuşi să pară sfioasă și neinteresată. Probabil că multe doamne înaintea ei au încercat deja, și au eşuat.

─ Seara asta nu ne-a reuşit, spuse sora ei întrerupând-o pe Abigail din gânduri. Poate că ar fi bine să mergem acasă.

─ Abia a început balul, răspunse Abigail. Avea alte idei şi avea nevoie ca sora ei să fie ocupată. Cred că e timpul să găseşti un partener de dans. O luă pe Belinda de braţ şi o trase spre cele două doamne pe care le ascultase.

─ Hello, le spuse ea. Sunt Abigail și aceasta este sora mea Belinda. Ura să se prezinte. Nu-i plăceau oamenii în general şi ar fi preferat să fie acasă singură. Dar făcea asta pentru sora ei și bine, pentru ea, dacă era sinceră cu ea. Voia să vorbească cu bărbatul misterios și să afle un pic mai multe informaţii despre el. Să poată decide dacă merită să-și facă vise.

Cele două doamne aveau o expresie egal surprinsă pe faţă. Frumoasa cu părul închis și-a recăpătat prima calmul.

─ Eu sunt Lady Matilda Emerson, răspunse. Firar. Uitase să folosească titluri lor complete când a făcut introducerea. Abigail mereu uita detaliile astea… Și aceasta este verișoara mea, Lady Carolyn Westwick.

─ O plăcere să vă cunosc. Belinda le zâmbi. Accentul ei scoțian ieșind la iveală în timp ce vorbea. Cel puţin avea o voce minunată…Suntem noi în oraș. Probabil că deja își dăduseră seama… Abigail și-a abţinut un suspin și a lăsat-o pe sora ei să continue. Credeţi că ne-aţi putea ajuta? Nu ştim mare lucru și ne-ar fi de folos un sfat înţelept.

Aha… poate că sora ei ştia exact cum să gestioneze situaţia. Poate doamnele vor crede că e o bună modalitate să ne ghideze prin complexa rețea a înaltei societăți. Erau atât de multe lucruri care trebuiau sau nu să fie făcute că ar putea fi dificil să ni le amintim pe toate.

Lady Matilda se uită la verișoara ei, apoi la Abigail și Belinda.

─ Ar fi mai bine dacă ne-ați căuta voi. Apoi le dădu adresa lor. Un scop realizat, încă multe altele rămase. În final totul va fi bine. Belinda va găsi un soţ și Abigail se va putea întoarce acasă. Nu era nimic în Londra pentru ea.

Bărbatul care îi capturase atenţia mai devreme a revenit la vedere. Își muşcă buza și întoarse capul în cealaltă parte. Nu era de ea.

─ Oh… Lady Carolyn oftă. E aici din nou! Este atât de inabordabil─crezi că va dansa în seara asta?

─ Puțin probabil, spuse Lady Matilda cu vocea plină de admirație pentru misteriosul domn. Lord Coventry nu dansează. Mă întreb de ce a venit cu Lord și Lady Harrington în seara aceasta. Întotdeauna are un motiv dacă participă la un bal deşi nu l-am aflat niciodată. Fratele meu a pomenit ceva odată. Ceva despre un club…

Cu cât afla mai multe despre acest Lord Coventry – în cele din urmă avea un nume – cu atât era mai intrigată. Era iarăşi în salon așa că şansele să îl prindă singur erau probabil minime. Orice şansă avusese a dispărut când a revenit -asta nu înseamna că a renunţat. La un moment dat o să aibă o conversaţie cu el, și numai atunci, va putea să-i confirme valoarea. Abigail se mândrea a fi o bună cititoare de caracter al unei persoane.

Trei domni s-au apropiat și înainte de a avea o şansă să ceară Lady Matilda sau Lady Carolyn să dezvolte comentariile de mai devreme au fost târâte pe ringul de dans, urmate de sora ei. Au lăsat-o singură aproape de marginea ringului. Cea mai timidă din grup… Abigail a oftat și a decis că să părăsească salonului era probabil cel mai bine pentru ea. Nu voia mila nimănui. Poate ar putea găsi toaleta sau biblioteca. Poate că ar putea găsi o carte de citit până la sfârșitul balului. Acum că sora ei a găsit un partener de dans va fi ocupată pentru restul serii. Toți acei domni care o priviseră pe ascuns nu ar mai sta deoparte acum…

Resemnată de a petrece seara singură a plecat şi nu a privit înapoi. Deși ar fi vrut. Nu pentru a verifica că sora ei era bine, dar să arunce o ultimă privire la Lord Coventry, dar era prea mândră să cedeze în faţa arzătoarei tentaţii.

CAPITOLUL DOI

Charles își dorea să nu fi trebuit să participe la balul blestemat. Ura să iasă în societate dacă nu era necesar. Din păcate, era important să participe. Era un conte acolo pe care spera să-l ademenească în club. Până în prezent nu îl putuse localiza, dar era de aşteptat. Contele de Shelby era un desfrânat și mai mare decât Charles pretindea să fie. Soţia lui Shelby murise după ce a dau naştere unei fiice și el își îneca amarul în coniac şi femei. Nu se ocupase de fiul sau fiica lui în peste un an. George credea că dacă Shelby ar face parte din club l-ar putea ghida el pe o altă cale. Clubul era mai mult decât un bârlog de fărădelege. De asemenea, era un loc unde un bărbat avea un loc moale să cadă dacă avea nevoie, și asta nu însemna întotdeauna sânii unei femei, dar și ei erau o opţiune.

Charles chicoti încet la acest gând. Nu l-ar fi deranjat să găsească o femeie caldă și dispusă să împartă patul cu el după bal. Trebuia să-l găsească pe Shelby și repede. Aproape că putea simţi toate privirile fixe ale doamnelor. Fără îndoială că planificau să-l prindă, cel puțin la un dans. Charles nu dansa cu nici o femeie. Le-ar fi dat la restul idei. Le fermeca atunci când este necesar, şi din păcate, adesea era cazul la evenimentele sociale. Trebuia să participe din când în când și încerca să nu îndepărteze pe nici una dintre ele.

─ Coventry, îl strigă un mascul cu vocea groasă. Se întoarse și se întâlni cu privirea Lordului Dashville. Părul său negru era puţin răvăşit dar avea o grimasă enormă pe chip. Trecuse ceva timp de când nu-și văzuse prietenul.

─ Dash, zise el și apoi zâmbi. Ce mai faci ? Am auzit că ai un fiu.

─ Da, spuse el și zâmbi fericit. L-am numit Oliver după străbunicul meu. Mă gândeam să vin pe la club să te văd, dar, spre mirarea mea, am auzit că vei fi aici. Ce te aduce la balul Loxton?

Prezența Lordului Dashville la bal era un avantaj la care nu se gândise. George ar fi trebuit să-i acorde atenție soţiei lui pentru o bună parte a evenimentului, dar soţia lui Dashville a rămas acasă atât de curând după naşterea fiului lor.

─ L-ai văzut pe contele Shelby?

─ Da. Și-a aruncat privirea peste umăr la un set de uşi. Se îndrepta spre bibliotecă presupun că pentru o întâlnire secretă. Era ameţit din cât am observat. Mergea puțin împleticit.

Coventry și-a abţinut un suspin. Ar avea ceva de lucru cu el dacă l-ar accepta în club. Spera că Harrington știa cu ce se va confrunta deoarece trebuia să-l trezească pe conte înainte de a putea discuta cu el detaliile clubului. În mod normal era un bonus să fi poznaș și conte, dar Shelby va trebui să-și pună viața în ordine înainte să-l accepte în club. Nu dădeau cheia clubului ușor.

─ Presupun că nu ești dispus să mă ajuţi cu el?

─ Va fi un nou membru? Dashville nu putea să facă parte din club din cauza stării sale civile. Cumva admiseseră doar conți în club, dar asta nu fusese intenţia lor originală. Dashville era marchiz. Dacă nu era logodit când sa deschis clubul, ar fi fost invitat. Nu era refuzat dacă se întâmpla să apară la club. Doar că nu avea acces deplin și era dus direct la biroul lui Harrington. Așa era tratată orice persoană care nu era membru dar știa de existenţa lui.

─ Considerăm să-l invităm în club. Harrington crede că poate fi salvat. Charles respiră adânc şi apoi spuse: Eu nu sunt chiar atât de sigur. Sper că poate fi deoarece ar fi păcat să pierdem un om cu atât de mult potenţial. Înainte de a-i muri soţia avea atât de mult potenţial. Acum este cel mai mare depravat din Londra.

─ Am crezut că tu deții acest titlu. Dashville îl bătu pe Charles pe umăr și chicoti.

Se uită la prietenul său și zâmbi.

─ M-a întrecut cumva. Deși, trag linia la sedusul inocentelor. Nu a fost greu să revendic asemenea titlu.

Au părăsit salonul și s-au îndreptat în direcţia Dashville îl văzuse pe Shelby îndreptându-se. Au dat un colţ și nu l-au văzut nicăieri. Camera era sinistru de liniştită. Nu erau nici măcar servitori în jur și Charles trebuia să admită că ar fi o zonă bună pentru o întâlnire clandestină.