O petala de Trandafir

O disputa pe tema: “Prima Dragoste”

Astazi in scoala se petrece o disputa, pe o tema romantica organizata de comsomolisti. La intrare in cladirea scolii atarna un placat, frumos oformat, impodobit cu diferite desene colorate “Prima dragoste”. Ma gandesc, ca numai Dorin putea sa oformeze atat de frumos placatul acesta.

Seara la orele 18 toti studentii au fost prezenti cu referate si fara…

In centru prezidiului sta el, Dorin, secretarul organizatiei comsomoliste. Cu ochii sai patrunzatori, rotunzi, vii si stralucatori, mereu rabdator, politicos, intelegator cu o asteptare impacata, inteligent, inalt si frumos. Il sorbeau din ochi toate fetele, dar Vasilina isi pierdea mintile dupa el. Se zicea intre fete: un barbat cu trasaturi corecte il caracteriza, buzele caligrafiate, trase parca cu o penita subtire. Vasilina il caracteriza ca are buzele ca un bant rosu, umerii largi si puternici. Trebuia uneori de acceptat invidia, fireste, curata din partea unor domnisoare, care ii faceau “curte”.

Vasilina vorbeste despre prima dragoste:

– Prima dragoste e o amagire, prima imbratisare, prima sarutare, cele mai frumoase sentimente de dragoste, toate acestea se uita, se pierd.

– Nu se uita nicicand, cineva striga din sala.

– Vreau sa vorbesc de doi indragostiti, numele lor le las in anonim. Ce sentimente frumoase, da…

– Ce “da”?

– Vorbeste pana la capat.

– Eu am citit romanul “Andrei Mironov si eu”. Andrei Mironov ii zice Tatianei:

– Tine bine minte, Tanea, ca eu in viata mea am iubit numai 2 femei, pe tine si pe celelalte.

Costel a spus ca a citit mult despre dragoste si despartire, el a adus exemple din lucrarile lui Eminescu, a recitit:

– Se scuturau toti trandafirii in ziua cand ne-am despartit, plangea padurea si zefirii, plangea si lacul linistit.

Pe tabla erau scrise cuvinte de pret a unor oameni de litere.

“Bratele dragostei te cuprind cu tot prezentul, trecutul si viitorul tau”. Antoine de Sant-Exepery.

“Dragostea nu cunoaste legi”. Boethius.

“A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca”. Emil Cioranu.

“Dragostea arde, dar lipsa ei usuca”. Ionel Tudoreanu

“Inima mea va fi pururi a ta. Iubim ca avem suflete pereche”.

Dorin a incheat sedinta cu o dezbatere filosofica:

– Dupa priceperile lui L. Foerbach, amorul este o legatura, un principiu intermediar intre aceea ce este perfect si imperfect, pacatos. Un fir subtire, tesut parca din razele soarelui si ale inimii e firul iubirii care ii face pe oameni mai buni, mai frumosi. Iubirea e unul din marele cuvinte ale omenirii, e doar un cockteil ce te ameteste, lasindu-te mai dezgustat decat era inainte de al bea.

– Dar iubirea are vreo definitie? – se intereseaza Gheorghe.

– Da, iubirea dintai cum au desris-o poetii, nimeni pana la sfarsit nu au studiat-o, fiindca ea trebuie s-o traiesti, sa suferi si sa nu-i dai voie sa iasa din suflet, indiferent de imprejurari. Iubirea ne ajuta in grele situatii si ai nadejde de a o intalni candva, daca ai pierdut-o, daca ai in suflet o speranta, numai o licarire, numai o picatura, ea te va salva mereu.

Eu stau chitic, nu ridic ochii, in altfel, ei se opresc numai la el. Nu vreau sa vorbesc despre prima dragoste, fiindca m-as fastici sau as fi spus vreo prostie….

In drum spre casa, Dorina ramasese mai in urma cu Dorin, iar celelalte fete, gacindu-i dorinta lui Dorin, cautau sa se departeze cat mai mult de dinsii. Mergeau alaturi cu pasi lenesi, vorbind de una de alta, despre disputa petrecuta.

– Tu ai petrecut o disputa foarte interesant, bravo!

Vasilina a vorbit despre sentimentele ei fata de tine, de pe loc mai striga cate o vorba fricoasa amestecata, parca nu vroia deschis sa-ti spuie, ca te iubeste.

– Aceasta e creatia ei de fata, in cine vrea se indragosteste, asta nu-i vina mea.

Celelalte fete le-o luasera inainte cu vreo 100 de pasi, galagioase si vesele, discutand ceva din mersul seratei cu tema iubirii.

– Uite, ce splendid e apusul soarelui cum vopseste norii, ca intr-o baie de sange, incepu Dorin, sarutind-o pe frunte.

Se uitara un rastimp la soarele rosu din care nu se mai vedea decat o geana furioasa. Ei priveau cu atata incredere ca si cand de lumina aceasta ar fi atarnata toata fericirea. Ea, coplesita de emotii isi lasa capul pe umerii lui, cu buzele umede, intredeschise intr-o asteptare dureroasa. Si Dorin, tulburat deodata, atinse cu buzele obrazul ei imbujorat, repede, aproape speriat, cunoscand sfiala fetei, mai apoi se privira o clipa rusinati, parca apropierea i-ar fi ingrozit pe amindoi.

La cotitura drumului dadura de Vasilina, inconjurata de fete, strigand:

– Lasati-ma in pace, nu mai plang, dar cum sa-mi potolesc inima?

– Ce tot iti vorbea Vasilina, tot iti facea curte, acolo la exursie in parc, uite ce lacrimi varsa?!

– Ingerasul meu drag, ma pot purta politicos cu toate femeile, asta e mandria mea de barbat intilegent, dar te iubesc numai pe tine, tu doar stii.

– Si asa stare a sufletului tau se numeste gelozie, e normal, cand iubesti sa fii gelos, dar sa ai motive, tine bine minte de aceasta. Alaturi de tine iubirea ma inalta si imi zvarcoleste inima.

El usor ii saruta toate degetele.

– Te cred, iubirea mea, dar imi mi se cutremura inima, parca s-ar fi rupt radacinile.

Mergea tacuta, impovarata de ganduri dureroase, fara sa mai simta pamantul sub picioare.

Pe Dorin nu-l prindea somnul, se gandea mereu la aceea femeie nostima, cu care numai ce se despartise, aceea fiinta cu obrajii de papusa, cu nasciorul dulce, cu niste ochi visatori si lenesi cu forme mladioase.

Dorina la fel se chinuia, se zvircolea in pat, simtea cum el o soarbe din ochi, cum ii tremurau buzele, cand ii saruta maina. Statea rezemata intr-un cot cu cartea deschisa dinaintea ochilor, el Dorin, in picioare, cu palaria in maina, tulburat cu patima panditoare in ochi.

Au trecut cateva zile plictisitoare, nu-mi erau interesante temele. Intre timp il rog pe Dorin sa-mi traduca textul la geografie.

Ne asezam pe o banca din ograda scolii. Cele din urma raze ale soarelui imi mangaiau obrajii.

– Nu-ti place sa stai aici jos pe iarba?

El se aseza repede, zapacat de emotii, nedumerindu-se cum ea ii propune pentru prima data ceva emotionant.

– Da, se gandise, sunt atat de fericit ca am trezit dragostea…

Nici nu-ti inchipui cat de fericat ma faci?!

Ea zambi, deabia miscandu-si buzele pline, foarte rosii, dintre care albeau dintii mici si luciosi.

Dorin ramase cu privirea aninata de buzele ei ademenitoare si-i sopti: ‘Te iubesc din tot sufletul meu.” Apoi o miscare brusca, biruitoare, ii lua capul in maini, si-i saruta buzele prelung, ca si cand ar vrea sa-i soarbe dintr-o data tot sufletul ei. Ea se desprinse repede.

– Te iubesc nebuneste, te port in suflet ca pe o comoara nepretuita, dar tu nu vrei sa simti cat de mult te iubesc, m-am staruit sa-ti trezesc sentimentele iubirii.

El ii apuca amindoua mainile si le acopera cu sarutari.

In curind am plecat la camin. Cerul era senin-sticla. Cateva stele sclipeau mereu, altele se aprindeau ca niste scantei imprastiate de un vant napraznic.

Excursie in parcul Rozelor

Cu soarele stralucator si pomii care infloresc ai avea o activitate placuta, pentru a te bucura de frumusetea florilor primavara.

Parcul trandafirilor situat in partea de nord a Hamburgului este cel mai mare si frumos parc. Acesta inconjoara un lac si are diferite atractii; de la teatru de vara, pavilioane de expozitii, pana la cluburi si restaurante. Trandafirii de multe culori, acoperitori de sol se regasesc aici plantati in bordiuri, ronduri, rabate pe pantele movilelor artificiale. Ce frumusete!

La intrarea in parcul trandafirilor sta o placa cu o legenda a trandafirilor.

Scot repede un caietel si scriu aceea legenda, care imi paru foarte interesanta: “O veche poveste spune ca dupa ce a creat lumea, D-zeu a chemat toate lemnele pentru asi alege conducatorul. Dumnezeu a imbiat mai intai vita de vie sa ocupe aceasta demnitate, dar ea a refuzat, de oarece ea face poama si din poama ei se face vin si asa avea ea multa greutate pe capul sau si nu poate sa mai ia si grijile imparatiei. Mai apoi a fost invitat maslinul sa fie imparat peste plante, dar acesta a refuzat si el, deoarece si el e de toata trebuinta, spre exemplu, cand se face vreun pom sau o masa intru pomenirea acelor morti, trebuie pe masa sa fie si masline. Vazind aceasta, a imbiat Dumnezeu pe trandafirul de camp cu titlul de imparat al lemnelor. Trandafirul de camp a primit bucuros invitatia. Si de atunci a ramas el imparat peste toate lemnele”.

Deaceea romanii au obiceiul sa puna in seara de Sf. Gheorghe ramurele verzi de trandafir la feresrele caselor, pe stalpii portilor, pe capetele stresinilor de la case, pentru ca de casa sa nu se poata apropia nici un spirit necurat, pentru ca trandafirul e binecuvintat de Dumnezeu si are darul sa departeze toate relele.

Domnul ce petrecea excursia, ne mai povesti o legenda: “Imparatul unei tari promitea fata lui de sotie printului, care va infrange dusmanul in lupta. Domnita a fost candva blestemata sa moara, daca nu va primi zilnic un trandafir rosu, care in acele timpuri inca nu exista. Un poet romantic, Zefir se arunca nebuneste in lupta si infrange dusmanul. Zefir isi sacrifica viata, daruind Domnitei zilnic un trandafir rosu si dispare cand reuseste sa-i aduca ultimul trandafir, dezlegand astfel vraja, apoi cade mort la picioarele ei. In acest caz trandafirul este simbolul iubirii si al sacrificiului extern”.

Excursia a fost organizata de comsomolisti in frunte cu Dorin. Eu, ramasesem mai in urma, admirind aceste frumoase flori. Inaintea mea merge Dorin si Vasilina iar ea se apropie de el:

– Simt acei ochi frumosi ai tai, iti sta bine, arati romantic, ce sa fac cu sentimentele mele? Dar cati baieti frumosi sunt imprejur, tu ce ma vezi numai pe mine?

– Nu ma intereseaza. Ii iubesti pe toti la fel?

Faptul, ca el era uluitor de frumos trebuie sa-i fi facut tinta multor pasiuni, erau prea multe sentimente pentru asi pastra inocent sau nepasarea.

Pe masura ce trecea timpul se descoperea ca avea dreptate, ingrijorarea exista. El era studiat de toate fetele din grupa, dar el era prea mandru si ambitios.

Cu ochii sai albastri veseli, o privira pe ea, pe Dorina cu o admiratie vadita, in timp ce se apropiau unul de celelalt.

Ei nu-i trecu prin cap nici un subiect de conversatie. El o studia privirea lui avea ceva deosebit, dar in felul in care o privea, ardea dragostea.

Vasilina nu observa nimic in jur, facand unele gesturi, apropiindu-se tot mai des de Dorin.

– Uite, ce am gasit – ea ii intinse mana si in palma avea un trandafir.

– Nu se poate sa rupi flori din parc, aceasta este interzis.

– Eu l-am gasit intr-un tufis, l-am cules pentru tine.

– Сa sa-ti aduci aminte de sentimentele mele catre tine Dorin.

– Vreai si tu o amintire de la mine?

– Desigur, ca da.

– Nu ti-am promis nimic, vreau sa ma uiti, vreau sa-ti deschizi ochii spre lumea ta si sa-ti gasesti un om detreaba, sa te casatoresti cu el, sa ai copii. Nu trebuie sa te agati de mine, aceasta este ceva urit.

O cuprinse pe Dorina, se uita lung la buzele ei subtiri, care se miscau usor, dezvelindu-i dintai albi ca laptele si gingiile trandafirii de deasupra, buzele pline si umede, obrajii frageti ca persica si cu ochii albastri ca cerul primavara, o stranse la piept si fara sa rosteasca vreun cuvint, o saruta lung pe buze. Inima ii batea atat de puternic, incat el o auzea. El isi facea mereu ocazii de a o saruta pe ochi, sa-i fure visurile ce o navaleau cu gandul ca se vor desparti in vacanta, dar nu pe mult timp.

Simteam cum ma navalesc lacrimile si trebuie sa fac o fortare grea sa ma stapanesc. Imi reazam bratul de un stalp al cladirii scolii, unde ne mai sarutam sa nu ne observe nimeni si-si culca pe brat capul tulburat de ganduri dureroase. Stand asa pierduta, auzi deodata un glas timid, incantat, care-i patrunse inima. Isi arunca ochii umezi de lacrimi.era el, Dorin.

– Cum se poate, sa plangi, ne despartim pe un scurt timp spre a ne gandi ce facem mai departe.

Dorin sta cu un caietel subtioara.

– Dar ce ai scris tu in caietul acesta?

– Uite, ca am facut niste notite dupa excursia din parcul trandafirilor. Poti sa-mi citesti si mie ce ai scris, rusinos se adreseaza ea.

– Iata asculta: “Trandafirul e numit regina florilor. Nici o alta floare nu a capatat o asemenea importanta in viata oamenilor. Ea este asociata cu Gradina Edenului, cu cele suspendate, avand aceeasi semnificatie in crestinism”.

Trandafirii rosii semnifica dragostea pasionata, sunt cea mai gingasa modalitate de a spune fara cuvinte: “Te iubesc.” O saruta cu dragoste pe frunte si continua. Trandafirul este cantat de poeti si de muzicieni. Trandafirul a fost si a ramas cel mai delicat simbol al iubirii si o sursa inepulzabila de inspiratie.

– Uite, ce cuvinte frumoase au spus unii oameni de stiinta.

– Thomas Campell spune ca atunci cand cereasca dragoste s-a coborit din cerul zeilor pe pamant, primavara a intimpanat-o cu un covor de roze.

– Mihai Eminescu afirma, ca Poezia este trandafirul ce creste in potirul de aur-sufletul frumos.

Alexandru Macedonski l-a imortalizat in delicate poezii, Rondeul beat de roze, Rondeul rozelor ce mor, Rondeul rozelor din august, Rondeul rozelor de azi si de ieri, Rondeul priveghetoarei intre roze. Iar Richard Strauss i-a dedicat opera “Cavalerul rozelor”.

– Si de unde stii tu atat de mult despre roze?

– Omul in viata trebuie sa capete multe cunostinte, in altfel el ramane un om marginit.

– Am citit multe in serile lungi de iarna, atunci nu te cunosteam pe tine, iar acum imi vircoleste mintea dragostea catre tine, iubitul meu ingeras.

– Iata unul din cele mai lungi poeme existente este “Romanul de la roze”, prima parte e alcatuita din 4000 de versuri, iar a doua din 18000 de versuri scrisa de Jean de Meung in anul 1280.

Tristete si suferinte

Seara era mununata. In aer pluteau miresme primavaratice. O luna superba se fixase pe bolta cereasca si privea ingaduitoare, coborase in gradina din fata caminului studentesc. Gandurile imi adusera in fata ochilor fragmente din discutiile noastre de dragoste si iubire.

Farmecul cuvintelor lui Dorin pusesera stapanire pe inima si sufletul meu.

– Sarmana de mine, n-avem de unde sa stiu sau sa banuiesc schimbarile de maine-poimaine in viata mea. Ceva imi apasa inima.

– Vreau sa plec, mi-i rece.

Dorin ma apuca usor de maina, ma stranse cu caldura, ma acopera cu corpul sau fierbinte si murmura cu inflacarare:

– Esti foarte adorabila, esti cea mai frumoasa, trandafirul meu alb.

Si, constatand, ca Dorin ezita in hotarirea mea de a pleca, adauga: “Vino, te rog”. Eu il priveam cercetator. Am suprins in ochii lui aceeasi lucire calda. Tacura o bucata de vreme. Apoi Dorin, care sorbise tot timpul din ochii mei, nesaturindu-se de a ma privi, rupse tacerea.

– Stelele sunt mai frumoase in parul tau, decat pe cer, spuse el, facand aluzie la bijuteriile ce mi le-a daruit, ele imi impodobeau parul.

Eu imi plec privirea, obrajii mi se impurpurara usor si inima-mi batu puternic. Cu un glas aproape stins murmura, stringandu-mi maina cu putere, ma apropie si ma ridica in sus.

– Vai, vai, da-mi drumul pe pamant! – strigam eu in bratele vinjoase ale lui Dorin. Cat e de bine alaturi de el!

As vrea sa-ti pun inima mea la picioarele tale, zise el si ma aseza atent pe pamant.

Imi dadeam seama, ca in fata mea sta un barbat, care ma iubeste mult.

– Te iubesc cu toata puterea tineretii mele, tu esti prima mea muza, pe care am intalnit-o in viata. Chipul tau frumos s-a intiparit adanc in inima mea. Dar cum sa aflu ce se intampla in mijlocul gandurilor tale?

Trecu o scurta pauza si apoi eu am tresarit.

– Cine poate se ne desparta? Se zice, ca dupa o asa inflacarata dragoste, vin dureri si suferinte.

Dorin i-mi cauta mainile, pe care le acoperi cu sarutari dulci.

– Nu te gandi la nimic rau, fiecare cu destinul sau isi petrece viata. Il invalui intr-o privire, plina de dragoste si gingasie. El se rosi puternic si pentru a da curs gandurilor, spuse:

– E tarziu deacum…

In timp ce 2 indragostiti se lipira unul de altul, se sarutara, Dorin ma ridica dinnou in brate si strans ma lasa jos la usa caminului netemandu-se ca cineva ne priveste. Gingas imi sopti la ureche: “Noapte buna, scumpul meu ingeras! Nu ne va desparti nimeni, auzi nimeni”!

Plecam tacuti, nemultumiti, ca pana maine dimineata nu ne mai putem intalni.

Padurea era tacuta si tainica. Numai ea stia despre toate peripetiile noastre, fiecare frunza ne canta simfonia sa despre dragoste si uibire. In apropierea serii plina de misterul germenilor mugurilor pe jumatate desfacuti, arborii straluceau sumbru. Cata viata pretutindeni!

Dar pentru mine lumea avea o infatisare obosita, simteam o ciudata sfarseala, o nevoie de ceva, o vaga nemultumire ma cuprinse. Rana sufletului incepea sa se manifesteze ca o tumoare din ce in ce mai dureroasa, zdrobitoare, adanca, o teama inferioara, un gol putin cate putin umpleau sufletul.

– De ce iti faci probleme? – ma intreba prietena mea Sanda, cuprinzindu-ma, pentru a ma linisti. Suferinta pe acest pamant este in raport cu fortele omului. Nu pretutindeni Dumnezeu masoara durerile pe care le arunca pe capul cuiva in raport cu puterea de indurare a creaturii lovite. Aceasta afirmatie n-ar fi exicta din momentul ce Dumnezeu ingaduie moartea, care este deseori singurul refugiu al sufletelor prea tare chinuite, agica omul slab sufera mai mult, la chin egal, decat unul puternic.

In padure era totul cenusiu, tacut, nici o suflare de viata, se auziau numai picaturile mari de ploaie ce cadeau din frunze cu un sunet gol. Peste tot copacii batrani nu erau decat profunzimi de nemiscare, de tacere. Toate acestea ma aduceau spre o melancolie veche, dar poate, tacerea lor de copaci vinjosi, insemna altceva ce nu cunosteam eu.

In patul sau se vircolea Dorin, luptandu-se cu gandurile sale. Lui Dorin ii placeea felul meu de a judeca rational, fara exagerari.

– Ea este frumusica, isi zicea el in sine, are parul ondulat, fata rotunda, plina de zambet gratios, buze carnoase si fine, de o senzualitate specifica, trupul bine proportionat, de statura mica. Alunica ei de pe obrazul drept creaza o simetrie discreta. Detaliul acesta ma scoate din minti, zise el, aproape in glas. Acesta este un fel de cod secret, o invitatie la o dragoste aprinsa.

– Ciudati sunteti voi, barbatii, parca ati fi venit de pe alta planeta-ma gandeam eu, in timp ce se apropia Dorin. Eram inspaimantata de ceva ce-imi zguduia inima din temelii.

Vazindu-l pe Dorin, necazul mi se stinse ca prin farmec.

In amurgul bland, in singuratate il ascultam un moment, incantata de vorbele lui dulci: “Legenda sufletului meu, ingeras, trandafiras, puiculita mea, odorul meu.”

El era singurul om, in ale carui cuvinte tremurau mangaerile ravnite in adancul inimii mele. lipsa lui macar pe un scurt timp, imi sfasia inima si lacrimile se rostogoleau pe obrazul imbujorat.

Noaptea era neagra si posomorita, noapte de toamna, trista si nabusitoare. Pomii din padure dardaiau cutremurati de frig, parca semanau cu niste glasuri plangatoare si ostenite. Un fir de groaza imi furnica sufletul.

Конец ознакомительного фрагмента.

Текст предоставлен ООО «Литрес».

Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию на Литрес.

Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.